Jennifer Lopez și Ben Affleck
Divertisment

Jennifer Lopez și Ben Affleck / Getty Images

Jennifer Lopez și Ben Affleck vor să facă nuntă mare. O sursă apropiată: ”Își doresc să sărbătorească alături de prieteni și familie!”

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în secret, în Las Vegas, însă cei doi plănuiesc o petrecere fastuoasă, potrivit unei surse citate de jurnaliștii de la People. În același timp, însă au existat și voci care au criticat-o pe artistă după nuntă, iar motivul este legat de decizia ei de a-și schimba numele. 

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au unit destinele după două decenii de când au fost împreună prima dată și, în ciuda faptului că au trecut atâția ani, cei doi vor să-și sărbătorească dragostea alături de prieteni și apropiați, motiv pentru care aceștia vor organiza o nuntă fastuoasă, potrivit unei surse citate de revista People.

”Își doresc o petrecere mare, ca să sărbătorească alături de familie și prieteni. Nu și-au plănuit încă luna de miere, însă Jennifer spune că fiecare zi petrecută alături de Ben e o lună de miere.”, a adăugat sursa respectivă.

Citește și: Jennifer Lopez, nemachiată, fară filtre și editări. Cum a fost surprinsă artista după o vizită făcută lui Ben Affleck

”De când a început să iasă împreună cu Ben, Jennifer a crezut că asta e. Își dorește să îmbătrânească alături de Ben. E foarte fericită. Nu și-ar mai dori altceva. Crede că totul e, în sfârșit, perfect.”, a mai adăugat sursa respectivă.

Potrivit unor surse citate de TMZ, Jennifer Lopez și Ben Affleck plănuiesc să organizeze o nuntă la reședința actorului din Georgia, acolo unde intenționau să se căsătorească în urmă cu 20 de ani, când au anulat logodna cu câteva zile înainte de eveniment.

În 2003, actorul a achitat pentru reședința de lux doar șapte milioane de dolari, însă în 2019, acesta a pus-o la vânzare pentru nouă milioane de dolari. Din fericire pentru ei, însă, nimeni nu a fost interesat să o achiziționeze, fapt pentru care acum este perfectă pentru marele eveniment.

Jennifer Lopez a fost cea care a anunțat că s-a căsătorit

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit, în secret, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Las Vegas.Cea care a dat vestea este chiar Jennifer, însă ea a ales să dezvăluie această informație prin intermediul newsletter-ului dedicat fanilor.

"Am făcut-o. Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare", a scris ea.

Jennifer a povestit că împreună cu Ben au zburat sâmbătă la Las Vegas și au stat la coadă pentru un certificat de căsătorie alături de alte patru cupluri.

Citește și: Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit la trei luni de când s-au logodit a doua oară. Au luat prin surprindere pe toată lumea

”Este adevărat ce se spune: „Tot ce ai nevoie este dragoste”, a scris ea. ”Suntem atât de recunoscători că avem asta din abundență, o nouă familie minunată de cinci copii minunați și o viață pe care nu am avut niciodată mai multe motive să o așteptăm cu nerăbdare.”, a mai spus ea, semându-se la final Jennifer Lynn Affleck, semn că a decis să-și schimbe numele.

Jennifer Lopez si Ben Affleck/ Instagram
Jennifer Lopez si Ben Affleck/ Instagram

Această alegere, însă, i-a adus numeroase critici din partea fanilor, dar nu numai.

E la a patra căsnicie. Ar fi trebuit să învețe să că nu trebuie să-și schimbe numele.”, a declarat jurnalista Shelly Horton în cadrul unei emisiuni TV.

”Femeile n-ar trebui să renunțe la identitatea lor doar pentru că se mărită. Iar ea ar fi trebuit să știe asta mai bine ca oricine. E un brand.”, a mai spus ea, potrivit Mirror. 

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri