În urmă cu o lună, Smiley și Gina Pistol sărbătoreau iubirea care-i unește de șapte ani și aveau parte de o nuntă cum numai visau. Acum, artistul a postat pe rețelele sociale un clip de-a dreptul emoționant, cu imagini nemaivăzute din ziua cea mare.
Toate emoțiile din lume, licărul din priviri, declarațiile de dragoste, îmbrățișările, săruturile și momentele speciale, toate au fost surprinse în cuvinte și imagini grăitoare, în clipul care i-a sensibilizat pe fanii celor doi.
@smiley_omul "Că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti"... dar se povestește și acum vreau să vă arăt tuturor cum a fost ziua noastră specială. Vă mulțumim tuturor, celor prezenți, celor care ne-ați trimis gânduri frumoase, celor care ați fost alături de noi pe toate mediile. 🙏🏼🤍 @gina.pistol 📸: @Art & Roses ♬ Vals
Momentele de pregătire, scene de la cununia civilă și cea religioasă, imagini cu fiica lor, prima dată când Smiley a văzut-o mireasă pe Gina, bucuria lor și a invitaților, distracția de la petrecere, primul dans ca soț și soție - au fost cuprinse în filmulețul postat pe TikTok.
"Ne cunoaștem de când eram tineri, de la depărtare așa, și n-am avut nicio legătură, deși ne știam. Ne-am întâlnit la momentul potrivit, când ne-am transformat, astfel încât să ne potrivim unul cu altul", se aude spunând Smiley în începutul filmulețului. "Gina e o femeie în toată regula, iubitoare, curajoasă, empatică, este o mamă senzațională și o parteneră așa cum îmi trebuie mie. (...) Gina, îți mulțumesc că ai apărut în viața mea și că m-ai învățat să-mi creez o familie, că mă iubești, că m-ai făcut tată, îți mulțumesc că ai ales să fii soția mea", a declarat Smiley despre femeia vieții lui.
Gina Pistol, extrem de emoționată: "Îi ceream lui Dumnezeu să-mi trimită pe cineva ca mine"
La rândul ei, și fosta prezentatoare tv, a avut vocea gâtuită de emoții, dar a reușit să pună în cuvinte lucrurile care-i plac la Smiley, ce înseamnă el pentru ea, dar și cum a înflorit dragostea lor.
"E ceva ce parcă am așteptat toată viața. În momentele în care aveam o discuție cu Dumnezeu, îi ceream doar să-mi trimită pe cineva care să fie la fel ca mine, un om bun, simplu. Atunci a apărut Andrei în viața mea. Deși e opusul meu, mă echilibrează și e mai calm când eu sunt mai vulcanică, e cu picioarele pe pământ când eu sunt cu capul în nori, este echilibrul meu și rădăcina mea. Îți mulțumesc că mă iubești atunci când eu mă iubesc mai puțin și îți mulțumesc că ești acasă pentru mine", se aude spunând Gina, cu lacrimile care i se simt în voce.