Greta Thunberg a fost nominalizata la Premiul Nobel pentru Pace 2020. Tanara activista a fost votata de catre doi parlamentari suedezi.
Jens Holm si Hakan Svenneling considera ca Greta "a muncit din greu pentru a ii face atenti pe politicieni la crizele climatice si a ii determina sa actioneze pentru reducerea emisiilor si respectarea Acordului de la Paris", ceea ce reprezinta "un gest de a face pace".
In 2018, Greta a organizat pentru prima data o greva a elevilor pentru a protesta impotriva schimbarilor climatice in fata Parlamentului din tara sa. Timp de trei saptamani, pana la alegerile legislative din Suedia, tanara nu s-a prezentat la scoala. Ulterior, si-a continuat greva in fiecare zi de vineri, lipsind de la cursuri pentru a participa la proteste.
Discursurile argumentate, cu un mesaj puternic, au adus-o in atentia intregii lumi. Greta si-a sustinut cauza si la summitul ONU pentru clima, cu un speech in care s-a razvratit impotriva liderilor lumii.
Thunberg a mai fost nominalizata si anul trecut la Premiul Nobel, insa nu a reusit sa castige.
Sursa foto: Getty Images