Actrița Elizabeth Hurley reușește de fiecare dată să-și încânte fanii cu unele dintre cele mai sexy apariții pe Instagram.
Vedeta în vârstă de 55 de ani își promovează des pe cunoscuta rețea de socializare creațiile propriei linii de costume de baie.
De data aceasta, fosta iubită a lui Hugh Grant s-a fotografiat în baie, purtând un costum de baie mov, dintr-o singură piesă, un nou design pe care l-a prezentat admiratorilor și admiratoarelor ei.
Modelul britanic a arătat perfect în ținuta„super sexy”, iar fanii au fost de acord cu descrierea pozei.
„Alertă: Femeia de vis”, „Cum poți să arăți atât de bine!?”, „Superbă”, „Wow!”, „Uimitor de frumoasă”, „Într-o formă incredibilă”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani pe pagina sa de Instagram.
Vedeta din „Austin Powers” a fost destul de ocupată anul acesta. A filmat recent pentru „Father Christmas Is Back” cu John Cleese și Kelsey Grammer și lucrează la următorul ei lungmetraj, „The Piper”.