Iubirea este sărbătorită din nou luna aceasta. Dragobetele, „Ziua Îndrăgostiților” în România, este celebrat în 24 februarie. Fiul Babei Dochia, după legendă, cel ce reprezintă binele, în opoziţie cu aceasta, era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.
Identificat cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, Dragobetele este văzut ca un flăcău frumos care umblă prin pădure şi sărută fetele.
El este asemănat şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).
În această zi se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi, potrivit acestor credinţe, rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.
Fetele şi băieţii se întâlnesc și sărbătoresc Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi tot anul
Se spune că fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să sărbătorească Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.
"În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi" ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ioan Ghinoiu).
Dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii se adunau în cete, schimbau cuvinte de dragoste, ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii.
Ziua de Dragobete era aşteptată şi de femeile tinere, în special de cele văduve, care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin, deveneau drăgăstoase şi dorite peste an.
Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere strângeau apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.
În zona Mehedinţi, se numesc dragobeţi mugurii arborilor de pădure culeşi şi purtaţi de fete la ureche în ziua de Dragobete, simbol al dragostei juvenile.
Dragobetele, numit şi Cap de Primăvară, marchează în tradiţia populară începutul primăverii, iar data de 24 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol.
Surse: Agerpres. (''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' - 2000, Ion Ghinoiu; "Mitologie Română" - Dicţionar, Dicţionarul "Panteonul românesc", prof. dr. Ion Ghinoiu, Ed. Enciclopedică, 2001; "Sărbători şi obiceiuri româneşti" - Ed. Elion, 2002)
