Mary Donaldson, viitoarea regină a Danemarcei
Divertisment

Mary Donaldson, viitoarea regină a Danemarcei / Profimedia Images

Dezvăluiri despre viitoarea regină a Danemarcei. Ce a făcut la începutul relaţiei cu prinţul Frederik și cum se înțelege cu mama lui

Mary Donaldson, născută în Australia, care va deveni duminică regină a Danemarcei, atunci când soţul ei, prinţul moştenitor Frederik, va urca pe tron, a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai sofisticate şi bine îmbrăcate persoane din lume.

Fostul director de marketing a avut un drum lung de la statul insular Tasmania, unde s-a născut, până la reşedinţa regală daneză Amalienborg, urmând o dată un curs intensiv de opt săptămâni de comportament, etichetă şi protocol ţinut de un fost model, transmite Reuters.

Mary Donaldson, viitoarea regină a Danemarcei

Donaldson, în prezent prinţesa moştenitoare Mary, l-a întâlnit pe prinţ într-un pub din Sydney în timpul Jocurilor Olimpice de vară din 2000, desfăşurate în oraş, potrivit News.ro.

Citește și: Povestea prințesei Mary a Danemarcei. L-a cunoscut pe prințul Frederik într-un pub, a părăsit Australia natală și are patru copii

În anul următor, ea a participat la cursul ţinut de Teresa Page, fondatoarea Starmakers, o firmă de dezvoltare personală şi profesională din Sydney.

Participanţii la acest curs, pentru care Donaldson a plătit 1.200 de dolari australieni (804 dolari), iau lecţii de "construire a încrederii, prezenţei şi magnetismului" şi de "postură graţioasă".

Page nu avea nicio idee că Donaldson se întâlnea cu prinţul moştenitor danez atunci când a urmat cursul.

"Mary nu a menţionat acest lucru", a spus ea.

Donaldson s-a mutat ulterior în Danemarca, unde cuplul s-a căsătorit în 2004. Ei au patru copii.

Mary Donaldson, viitoarea regină a Danemarcei

Citește și: Cine este prințesa de 51 de ani, care nu s-a ferit să apară în costum de baie, printre turiști, în Ibiza. Este mama a patru copii

În ajunul Anului Nou, mama lui Frederik, regina Margrethe a II-a, a făcut un anunţ surpriză că va abdica la 14 ianuarie, după 52 de ani pe tron.

"Mă simt foarte, foarte mândră de prinţesa Mary", a spus Page.

Viitoarea regină a fost una dintre cele mai bune eleve ale Starmakerilor, a spus Page.

"Mary a fost foarte implicată, foarte entuziasmată de cunoştinţe, foarte atentă şi foarte inteligentă. Spunea lucruri care îmi indicau că înţelegea cu adevărat ceea ce o învăţam şi îi plăcea aspectul de dezvoltare personală, de a avea cunoştinţele necesare pentru a te transforma", a adăugat ea.

Pub-ul Slip Inn, unde Frederik şi Mary s-au întâlnit, flutură în prezent steagul danez, în timp ce o placă în engleză şi daneză comemorează întâlnirea lor.

"Cred că este destul de mişto că îţi poţi întâlni Făt-Frumosul în pub", a spus Ashley Brown, un horticultor.

Citește și: Regina Margareta a II-a Danemarcei, ultima călătorie tradițională în caleaşca sa aurită înainte de a abdica luna aceasta

Prinţul moştenitor va urca pe tron ca regele Frederik al X-lea la 14 ianuarie

În discursul său tradiţional de Anul Nou, Margareta a II-a i-a luat prin surprindere pe danezi, anunţând că va abdica pe 14 ianuarie, după 52 de ani de domnie, invocând ca motiv principal o intervenţie chirurgicală la spate.

"Intervenţia chirurgicală aduce în mod firesc gânduri despre viitor, şi anume dacă a sosit momentul de a lăsa responsabilitatea următoarei generaţii", prin urmare "am decis că acum este momentul potrivit", a explicat regina.

Prinţul moştenitor, în vârstă de 55 de ani, va urca pe tron ca regele Frederik al X-lea la 14 ianuarie.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri