Intrarea lui Mary Donaldson în familia regală a Danemarcei, acum aproape 20 de ani, este asemănătoare cu povestea lui Meghan Markle. Ambele sunt venite din alte țări decât cele în care s-au căsătorit și nu sunt de viță nobilă. Cu toate acestea, asemănările s-ar putea încheia aici, căci comportamentul celor două în cadrul familiilor în care au intrat este foarte diferit.
Născută în Australia din părinți scoțieni, cea devenită prințesa Mary a Danemarcei și-a luat în primire titlul și s-a mutat în Danemarca după ce l-a întâlnit, în anul 2000, într-un pub din Sydney, pe prințul Frederik. Cei doi au avut o relație la distanță vreme de un an, întâlnindu-se în secret în Australia, până când Mary s-a mutat în Danemarca pentru a studia limba daneză. Aceasta are studii în comerț, drept, marketing și publicitate. În 2004, Mary și Frederik s-au căsătorit, iar acum sunt părinții a patru copii.
Mary, viață nouă după întâlnirea cu prințul Frederik, viitorul rege al Danemarcei
Decizia australiencei de a intra în familia regală nu a venit fără compromisuri: a trebuit să renunțe la cetățenia australiană, dar și la religia în care fusese botezată. A învățat limba daneză și s-a familiarizat cu istoria și cultura țării. Mai mult, dintr-o femeie normală și necunoscută, cu un job în industria publicității, aceasta a devenit una dintre cele mai fotografiate și cunoscute personalități din lume, fiind una dintre cele care reprezintă Casa Regală a Danemarcei în țară și pese hotare, scrie Daily Mail.
Mary, astăzi în vârstă de 50 de ani, va deveni într-o zi regină a Danemarcei, după ce soțul ei va urca pe tron. De-a lungul timpului, aceasta nu a intrat în polemici și nu a făcut niciodată comentarii nepotrivite care să genereze controverse. Nu a reacționat nici atunci când regina Margarethe a II-a a anunțat că cei patru copii ai fiului său cel mic, prințul Joachim, vor rămâne fără titlurile regale.
Prințesa Mary și prințul Frederik au patru copii împreună: Christian (16 ani), Isabella (15 ani) și gemenii Josephine și Vincent (11 ani).
Foto: Profimedia