printii william si harry, alaturi de kate middleton si meghan markle
Divertisment

Prinții William și Harry alături de soțiile lor, Kate Middleton, noua prințesă de Wales, și Meghan Markle, ducesa de Sussex. / Foto: Profimedia

De ce ar fi fost sfătuiți membrii familiei regale să taie legăturile cu prințul Harry și Meghan Markle: „William e tipul dur!”

Membrii familiei regale britanice au fost sfătuiți să „taie” legăturile cu Meghan Markle și prințul Harry, pentru a evita alte controverse.

Ducele și ducesa de Sussex au fost practic excluși din Casa Regală, odată ce au renunțat la angajamentele ca membri regali, în 2020. Ba mai mult, de atunci, ei au lansat mai multe atacuri la adresa familiei prințului Harry.

Potrivit biografului regal Dee Dee Dunleavy, membrii familiei regale au fost sfătuiți să evite orice discuții despre reconciliere și să le retragă titlurile regale.

Citește și: Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA. De ce se împotrivesc prințul William și regina Camilla

Se vehiculează că William este executorul, tipul dur din familia regală. Regele Charles este mai blând, l-ar lua pe HHarry înapoi într-o clipă”, a declarat jurnalista pentru Sky News Australia, potrivit New York Post.

„William pare să fi preluat rolul pe care-l avea prințul Philip, el era tipul dur. Pot înțelege și punctul de vedere al lui William, el este mai protector în privința tensiunii pe care Harry a provocat-o în săptămânile de agonie ale Reginei”, a spus jurnalista.

„Probabil de aceea William are sentimente atât de puternice față de Harry, dar nu cred că prințul Harry se va întoarce în familie, nu cred că își va relua angajamentele”, a adăugat ea.

Astfel, Dunleavy a făcut apel către membrii familiei regale, pe care i-a sfătuit să taie toate legăturile cu ducele și ducesa de Sussex, pentru a nu-și pierde din credibilitate.

Citește și: Imagini adorabile cu prințesa Kate și copiii ei. Prima apariție în public a soției prințului William, după diagnosticul de cancer

Comentariile dure ale lui Dunleavy vin în urma afirmațiilor expertului regal Hilary Fordwich, care susține că prințul William i-a „interzis” fratelui său să se întoarcă în sânul familiei regale.

Ea a declarat că prințul de Wales - următorul în linia de succesiune la tron - a refuzat să vorbească cu Harry de la lansarea cărții „Spare” anul trecut.

„Este cunoscut în cadrul familiei că prințul William a impus o interdicție absolută lui Harry, acesta nu are voie să se întoarcă în familia regală sub nicio formă”, a declarat ea pentru Fox News.

Citește și: Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA. De ce se împotrivesc prințul William și regina Camilla

Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA

Potrivit declarațiilor făcute de Tom Quinn, biograf regal, Charles își dorește cu ardoare să fie un bunic simpatic, fapt pentru care este dispus să călătorească în Montecito, California, pentru a-l vizita pe Harry și pentru a-și vedea nepoții, pe prințul Archie și pe prințesa Lilibet.

Prințul Harry/ Profimedia
Prințul Harry/ Profimedia

Conform unor surse citate de New Idea, în programul regelui Charles există o „fereastră” luna viitoare, fapt pentru care acesta ar putea călători atunci. Totuși, jurnalistul precizează că prințul William și regina Camilla nu sunt de acord cu această decizie.

Citește și: Imagini adorabile cu prințesa Kate și copiii ei. Prima apariție în public a soției prințului William, după diagnosticul de cancer

Publicația respectivă a subliniat, de asemenea, că prințul Harry nu vrea să-și aducă cei doi copii în Regatul Unit, mai ales că Meghan Markle nu este deloc dornică să călătorească în Europa.

Totuși, la momentul actual ar exista discuții pentru ca regele Charles să efectueze o vizită privată în SUA.

„Este disperat să-și vadă nepoții și detestă ideea că Archie și Lilibet nu-și vor aminti de el ca fiind un bunic prietenos, afectuos”, a precizat Quinn, potrivit Mirror.

De asemenea, o sursă citată de New Idea precizează că regele Charles se simte bine după ce a început tratamentul împotriva cancerului cu care a fost diagnosticat la începutul anului.

Publicația spune că Harry ar fi „deschis” să-l primească pe tatăl său în Montecito. Cu toate acestea, regina Camilla și William sunt mai reticenți în privința vizitei.

King Charles III Visits Cancer Centre as He Returns to Public Duties
Regele Charles al III-lea și regina Camilla, în vizită la UCH Macmillan Cancer Centre. Profimedia

Citește și: Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra cancerului. Tocmai i-a oferit prințului William un rol important

William „nu poate înțelege” dorința tatălui său de a-l vedea pe Harry. Sursa citate de jurnaliștii de la New Idea a adăugat: „William nu poate înțelege de ce Charles ar face un asemenea efort. Camilla este împotriva călătoriei din motive de sănătate, mai ales că acesta urmează să călătorească în Australia în toamnă, ceea ce ar fi prea mult pentru un bărbat de vârsta lui, care este și diagnosticat cu cancer!”.

Intrebarea zilei

Anul acesta marcați cumva Halloween-ul?

Partenerii Nostri