Odată cu apariția documentarului său „Pretty Baby”, Brooke Shields a decis să spună tot adevărul și să povestească în detaliu cele mai intime părți din viața sa. Recent, actrița a mărturisit cine a fost primul bărbat din viața sa și ce vârsta avea când „a devenit femeie”.
Potrivit declarațiilor sale, vedeta de la Hollywood, acum în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut virginitatea cu „Superman”. Dean Cain, actorul care l-a interpretat pe celebrul supererou, a fost primul bărbat din viața lui Brooke. Actrița a continuat să povestească că nu a fost „ca-n povești”, ci a fost de-a dreptul jenant. Aceasta avea doar 22 de ani și „a fugit dezbrăcată din cameră” imediat după ce s-a consumat actul între ei.
Brooke și Dean, în vârstă de 56 de ani, s-au cunoscut la Universitatea Princeton, atunci când ambii erau studenți. Brooke a declarat că pentru ea a contat mult „dragostea și angajamentul” relației lor și că voia să facă orice îi stă în putință pentru a proteja sentimentele dintre ei.
„Când în sfârșit am făcut-o, am ieșit din cameră. Am alergat dezbrăcată pe hol. Doar alergam. Nu știam unde mă îndrept. A alergat după mine cu pătura și m-a prins. M-a întrebat: „Unde pleci?”. A continuat să-mi spună: „Nu te părăsesc, ești aceeași persoană”. M-a îmbrățișat și am plâns. Am vrut această relație de dragoste și angajament. A trebuit să ne învățăm unul pe celălalt cum stau lucrurile”, a povestit Brooke Shields în documentarul său.
Brooke a explicat că a fost confuză atunci când și-a început viața sexuală, asta din cauza mamei sale. Actrița a declarat că dorința de a deveni femeie a fost stimulată de posesivitatea celei care i-a dat viață. Aceasta a scris în cartea sa „There Was a Little Girl, The Real Story of My Mother and Me, din 2015, că mama sa a vrut ca ea să rămână singură pentru a fi alături numai de ea.
„A crezut într-o stăpânire absolută pe care o avea asupra mea, iar creșterea și relațiile ar fi însemnat că o părăsesc. Trebuia să fie ceva ce îmi doream, dar atunci când m-am gândit mai bine, m-a lovit vinovăția”, spune actrița.