Pamela Anderson
Divertisment

Pamela Anderson, 2019 / Foto: Profimedia

"Am vrut să fiu călugăriță". Pamela Anderson, despre visul ei din copilărie: "Am luat-o pe un drum diferit"

Pamela Anderson este una dintre cele mai cunoscute nume și figuri din toată lumea, celebră și pentru că este foarte dezinhibată. În copilărie, însă, era o timidă, iar visul ei cel mare era să fie călugăriță.

Într-un interviu acordat lui Drew Barrymore, vedeta de 55 de ani a declarat: "Am vrut să fiu măicuță sau bibliotecară. Și am cam luat-o pe un drum diferit. Nici nu știu ce s-a întâmplat".

Citește și: Singurul bărbat de care Pamela Anderson a fost cu adevărat îndrăgostită: „Am vrut să avem copii și să fim împreună pentru totdeauna”

"Mergeam în fiecare zi la bibliotecă și m-am gândit că vreau să mă fac bibliotecară, apoi am spus: 'Nu, vreau să fiu călugăriță'", a completat Pam.

Într-un interviu anterior, actrița din "Baywatch" a recunoscut că era foarte rușinoasă în copilărie și adolescenșă, dar totul s-a schimbat după apariția în Playboy: "Eram dureros de timidă și am urât acel sentiment. De asta am plecat de acasă la vila Playboy. Am vrut să nu mai simt acel sentiment. Primul pictorial pe care l-am făcut mi-a oferit un fel de portal pentru a vedea cum se simte o femeie senzuală. Sexualitatea era a mea. Îmi luasem puterea înapoi".

În emisiunea lui Drew, blonda a povestit și cum arată o zi normală din viața ei: "Îmi fac rugăciunile de dimineață. Mă trezesc în fiecare zi la patru sau cinci. Îmi place să-i ascult pe Tom Waits și Nina Simone. În ultimul timp am început să coc multă pâine, fac murături, muștar și gemuri. Îmi place să fac totul de la un cap la altul. Cea mai bună greșeală pe care am făcut-o a fost să mă mărit cu Tommy (Tommy Lee, tatăl celor doi fii ai ei -n.r.).

Citește și: Pamela Anderson a apărut fără machiaj pe coperta unei reviste, la 55 de ani: “Vreau să văd ce se întâmplă odată cu trecerea timpului”

 

Etichete: pamela anderson

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri