Hailey Bieber, imaginea perfecțiunii într-un pictorial pentru Victoria's Secret. Soția lui Justin Bieber și-a etalat abdomenul sculptat
Hailey Bieber, soția lui Justin Bieber, se menține într-o formă fizică de invidiat, iar dovadă sunt imaginile surprinse pentru campania Victoria's Secret.
Hailey Bieber, în vârstă de 24 de ani, a fost protagonista unui pictorial incendiar pentru Victoria's Secret, în cadrul căruia și-a etalat trupul perfect sculptat.
”Sunt foarte fericită să colaborez cu Victoria's Secret pentru VS Collective, o colecție dedicată femeilor puternice care își folosesc vocea într-un mod autentic.”, a scris Hailey în dreptul fotografiilor în care apare în lenjerie intimă.
În fotografiile respective, Hailey Bieber apare în lenjerie intimă, pe care a asortat-o cu niște halate colorate, extrem de feminine.
Hailey Bieber a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut
În urmă cu câteva luni, Hailey Bieber a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, mărturisind că a muncit asiduu, încă de la o vârstă fragedă.
"Am început să fac modelling și să călătoresc în jurul lumii la 17 ani. Este o afacere. Trebuie să fii disciplinat, mereu la timp și să îţi doreşti să faci asta", a dezvăluit modelul în vârstă de 24 de ani, într-un interviu pentru Harper's Bazaar.
Tânără a adăugat că orele de balet de la o vârstă fragedă i-au fost de ajutor în carieră, învățând-o etica muncii și disciplină. „Tot ce am învățat ca dansatoare de balet contribuie în continuare la ceea ce sunt astăzi. Sunt atât de recunoscătoare că am făcut-o și mi-e dor. Am o dragoste atât de profundă pentru dansatori ", a mărturisit fiica actorului Stephen Baldwin.