Suri Cruise, fotografiată în New York, alături de prietene. Fiica lui Tom Cruise se bucură de fiecare zi înainte de a începe facultatea
Suri, fiica lui Katie Holmes și a lui Tom Cruise, se bucură din plin de vară, mai ales că în toamnă va începe facultatea, iar dovadă sunt imaginile surprinse recent, când a fost fotografiată alături de câteva prietene.
Recent, fiica de 18 ani a lui Katie Holmes a fost surprinsă pe străzile din New York, alături de două prietene.
În imaginile respective, tânăra apare îmbrăcată în niște pantaloni cu dungi, lejeri, pe care i-a combinat cu un top cu umeri goi și cu niște saboți maro.
Suri, care a renunțat la numele de familie al tatălui ei, părea să fie într-o formă bună, râzând și discutând cu prietenele ei, care aveau pe umeri niște genți mari, semn că ar fi urmat să-și petreacă noaptea împreună.
Suri a sărbătorit cea de-a 18-a aniversare în luna aprilie, ceea ce înseamnă că Tom Cruise nu va mai fi obligat să-i plătească pensia alimentară, care ajungea la 400.000 de dolari pe an. Starul de la Hollywood nu a mai fost văzut în public cu fiica sa din 2012, anul în care divorțul său de Katie a fost finalizat.
Suri Cruise merge la facultate din toamnă
Suri Cruise, fiica actorilor Kate Holmes și Tom Cruise, a absolvit liceul în iunie. Adolescenta de 18 ani va merge la facultate din toamnă, iar după ce a aplicat la mai multe universități a luat și o decizie cu privire la drumul pe care-l va urma de acum înainte.
La balul de absolvire al liceului din Upper West Side, Manhattan, Suri a fost copia fidelă a mamei ei. Fosta elevă de la LaGuardia a îmbrăcat o rochie elegantă, cu motive florale, în culori crem-mov, o pereche de sandale aurii cu toc și o poșetă asortată. Suri și-a purtat părul coafat lejer, iar la încheietura mâinii a avut un corsaj alb cu roz.
Partenerul ei a purtat un costum bleumarin, cu o cravată albastru deschis și o pereche de pantofi maro.
Suri Cruise merge la Universitatea Carnegie Mellon și va studia moda
Suri se gândește la o specializare în modă, potrivit Daily Mail. Actrița Katie Holmes și-a asistat fiica pe parcursul aplicațiilor pentru facultate, dar a subliniat independența lui Suri.
O sursă a declarat pentru Daily Mail: „Este o fată deșteaptă, care se transformă într-o tânără foarte inteligentă și înțeleaptă. Are un grup foarte apropiat de prieteni loiali și știe exact de unde vine”.
Suri Cruise a fost admisă la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, Pennsylvania.
Într-un videoclip postat pe TikTok, Suri și colegii săi au dansat pe holurile liceului îmbrăcați în hanorace pe care erau inscripționate numele unităților de învățământ pe care le vor frecventa din toamnă. Astfel, Suri a zâmbit în fața camerei și și-a etalat mândră hanoracul pe care scria „Carnegie Mellon”, confirmând astfel informațiile apărute în presă în ultimele luni, potrivit cărora aceasta își dorește să studieze moda.
Potrivit unei persoane din anturajul lor, adolescenta „își cântărește serios opțiunile”, dar „ înclină spre a studia moda”.
„Suri s-a înscris la multe școli, de peste tot. Katie este foarte mândră de ea, dar și extrem de protectoare”, a continuat sursa, menționând că Holmes este „copleșită” de ideea că fiica ei va pleca la facultate, nota anterior Daily Mail.