Vanessa Hudgens se află în cea mai fericită perioadă din viața ei. După ce și-a găsit liniștea în brațele lui Cole Tucker, actrița se pregătește acum să devină mamă. Anunțul a fost făcut pe covorul roșu al premiilor Oscar 2024, iar de atunci vedeta nu se mai ferește și își etalează burtica de gravidă tot timpul.
Recent, actrița a fost văzută pentru prima dată împreună cu jucătorul de baseball, Cole Tucker, de când a anunțat că vor avea un copil. Cei doi ai ieșit la o plimbare în Scottsdale, Arizona, la începutul acestei săptămâni. Vanessa, în vârstă de 35 de ani, și-a arătat burtica proeminentă în toată splendoarea ei, purtând un top alb decupat și pantaloni scurți largi de baschet. În același timp, Cole a optat pentru o ținută lejeră, formată dintr-un hanorac albastru deschis și pantaloni de trening gri.
Vanessa Hudgens și Cole Tucker s-au căsătorit la începutul lunii decembrie 2023. Încă de atunci se specula că artista este gravidă, dar ea nu a lăsat nimic la vedere pe rețelele sociale.
Ea a dat cea mai importantă veste din viața ei pe covorul roșu al premiilor Oscar 2024, anunțând că va deveni mamă pentru prima dată. Nu a făcut niciun anunț verbal, ci totul a fost evident când a pășit în fața fotografilor. Actrița și-a afișat burtica, iar rochia aleasă, una neagră, simplă și mulată, a ajutat-o să dea vestea din prima secundă.
Vanessa Hudgens și-a cunoscut soțul pe Zoom
Vanessa Hudgens și-a cunoscut soțul într-un mod atipic, în timpul unei sesiuni Zoom de meditație, în vremea lockdown-ului. Cole Tucker este jucător profesionist de baseball.
Citește și: Vanessa Hudgens a atras toate privirile la premiera Tick, Tick..Boom! Ce ținută a ales celebra actriță
„Am intrat pe Zoom și m-am gândit imediat: „Cine e omul acesta?”, a povestit actrița, susținând că ea a făcut primul pas: „Dacă vreau ceva sau pe cineva, fac prima mutare. I-am dat imediat mesaj și am început să vorbim. Nu cred că e o rușine să faci primul pas ca femeie”, a povestit Vanessa la The Drew Barrymore Show, în mai 2021.
Cei doi s-au logodit în februarie 2023, iar la sfârșitul anului s-au căsătorit în Tulum, Mexic, într-o ceremonie restrânsă.