Nathan Nazareth, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a sfidat așteptările părinților săi de a urma o facultate și, în ciuda faptului că a ales să nu-și continue studiile, acesta a reușit să-și pună pe picioare o afacere care îi aduce peste 4.000 de dolari pe săptămână și care îi oferă posibilitatea de a duce un stil de viață excentric.
În ciuda faptului că provine dintr-o familie de intelectuali, mama lui fiind profesoară, iar tatăl contabil, Nathan Nazareth, care avea rezultate bune la școală, a ales să nu-și continue studiile după ce a absolvit liceul, considerând că ”ar fi fost prea simplu să facă asta”.
Deși părinții lui au pus presiune pe el să le urmeze pașii, să facă o facultate și să se angajeze într-o corporație, Natahan a considerat că ”asta n-a fost pentru el”.
”Toată viața mea mi s-a spus să învăț bine, să iau note mari la teste, la examene, însă în sufletul meu am știut mereu că asta nu e pentru mine. Am fost mai degrabă interesat de antreprenoriat”, a povestit tânărul, potrivit Daily Star.
Tânărul a povestit, de asemenea, că pasiunea lui pentru antreprenoriat a început încă din adolescență, când le vindea dulciuri colegilor de clasă. Totuși, el nu s-a bucurat de susținerea părinților.
”Nu m-am susținut la început, dar cred că a fost justificată din prea multă dragoste, rata de succes în afaceri nu e prea grozavă. Trebuie să faci multe sacrificii, chiar și să pierzi, iar oamenii nu vor ca cei dragi să sufere”, a mai explicat tânărul.
Astfel, în 2019, imediat după ce a terminat liceul, a început să caute pe internet modalități de a face bani. Astfel, după ce a învățat despre tranzacțiile Forex, despre criptomonede, dar și despre marketing, acesta a ales să-și îndrepte atenția spre cel din urmă.
Citește și: Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, despre copiii ei și ai cântărețului: “Încă nu și-au câștigat independența financiară”
”Dacă faci social media pentru clienți, nu ai nevoie de capital, clienții te plătesc pentru asta. A fost nevoie să învăț cum funcționează diferite platforme, cum funcționează reclamele plătite și a fost perfect pentru mine.”, a povestit Nathan, care susține că a ajuns, la un an de când a intrat în acest domeniu, să câștige mai bine de 5.000 de dolari pe săptămână.