Deși le e rușine să recunoască, sunt multe persoane care nu pot să facă deosebirea între stânga și dreapta. Sătulă să fie mereu pusă în încurcătură, o tânără de 23 de ani din Australia a găsit o soluție ingenioasă.
D'Kodia Laine din Canberra a mers la un salon de tatuaje pentru a scăpa o dată pentru totdeauna de această problemă. Așa ca tânăra a cerut să i se tatueze pe mâini literele L și R, de la left (stânga) și right (dreapta). Acum, de câte ori va fi pusă în dificultate, se va uita la tatuajele de pe mâini și va ști imediat unde e stânga și unde e dreapta.
“La început am luat ideea în glumă, dar până la urma s-a dovedit extrem de funcțională”, a spus tânăra.
Tatuajul mai puțin obișnuit a fost publicat pe pagina de Instagram a salonului și mai multe persoane l-au găsit util. “Wow! Ar trebui să îmi fac și eu unul!”, au spus mai mulți.
“Eu când învăț să conduc” – a comentat altcineva :)
VEZI SI: Cum să îți faci o manichiură french acasă, exact ca la salon. Trucul pentru unghii reuşite