Shannen Doherty a făcut noi dezvăluiri despre bătălia pe care o duce de când a fost diagnosticată cu cancer.
În vârstă de 52 de ani, actrița din „Beverly Hills”, care a mărturisit de curând că i s-a răspândit cancerul la creier, a făcut public un videoclip în care apare vorbind cu un specialist înainte de a intra într-o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată tumora de la creier.
„16 ianuarie 2023. Operația. Am avut o tumoră în cap, iar ei au vrut să o îndepărteze și să-i facă o biopsie. Am încercat să fiu curajoasă, dar clar am fost îngrozită”, a scris ea în dreptul videoclipului.
În imaginile respective, actrița apare pe un pat de spital, purtând un halat și o cască pe cap, însă pare să fie într-o formă bună înainte de anestezie.
„Așa poate arata cancerul”, a mai scris ea în dreptul clipului postat pe Instagram, acolo unde este urmărită de două milioane de persoane.
„Frica m-a copleșit. Am fost speriată de posibilele scenarii, îngrijorată că aș putea să o las singură pe mama și ce impact ar avea asta pentru ea. Îngrijorată că nu voi mai ieși din operație așa cum mă știu”.
Cancerul s-a răspândit la creier, după cum dezvăluia actrița
Aceste declarații au venit la câteva săptămâni de când Doherty a împărtăşit un videoclip cu ea primind tratament cu radiaţii şi a scris că o scanare la începutul lunii ianuarie a arătat metastaze în creierul ei.
Actriţa în vârstă de 52 de ani, cunoscută pentru rolurile din seriale de televiziune precum "Charmed" şi "Beverly Hills, 90210", a scris: „Frica mea este evidentă. Sunt extrem de claustrofobă şi s-au întâmplat multe în viaţa mea. Dar acea frică... Tulburările… Aşa poate arăta cancerul".
Anunţul lui Doherty a determinat o mulţime de mesaje de sprijin din partea celebrităţilor şi a fanilor.
„Este mult de îndurat, din nou”, a scris actriţa şi prietena ei Selma Blair. „Şi îmi doresc să îţi găseşti toată pacea în momentele de teroare. Să ştii că te sprijinim. Toată dragostea mea".
„Mi-e dor de tine, prietena mea de neînlocuit”, a spus regizorul Kevin Smith, cu care a lucrat la filmul din 1995 "Mallrats". „Ai fost un luptătoare atât de neînfricată toată viaţa ta, aşa că este de neînţeles să fii speriată din când în când. Dar când aceste momente vor trece, acel spirit nestăpânit Doherty va prelua controlul din nou. Te iubesc atât de mult!".
„Eşti o luptătoare”, a scris actriţa Sarah Michelle Gellar.
Shannen Doherty și Kurt Iswarienko s-au despărțit în luna ianuarie
Potrivit documentelor depuse la tribunal şi consultate în premieră de site-ul TMZ, cuplul se despărţise încă din luna ianuarie.
Surse separate, dar apropiate de Shannen și Kurt, au explicat pentru TMZ că actrița „nu este bine” în ceea ce privește sănătatea ei și au adăugat că divorțul este departe de a fi unul amiabil, mai degrabă amar și „foarte aspru”, scrie Daily Mail.
Shannen Doherty, în vârstă de 52 de ani, a cerut pensie alimentară şi a solicitat instanţei să nu îi acorde acest ajutor soţului ei. Cei doi foşti parteneri de viaţă nu au copii.
Fostul cuplu a spus inițial „Da” în 2011. Aceasta a fost cea de-a treia căsnicie a vedetei, după cele cu Ashley Hamilton și Rick Salomon.
În timpul unui interviu pentru People, în 2019, Doherty a vorbit despre cum lupta ei împotriva cancerului a făcut ca relația lor să fie mai puternică. „Da, cumva cancerul ne-a unit”, a spus Shannen la acea vreme.
Shannen Doherty a suportat o mastectomie și a trecut prin chimioterapie.
Ea a mărturisit la un moment dat că această boală nu afectează doar „persoana diagnosticată cu cancer”, ci și „oamenii din viața ta”. „ Ne-a modelat pe amândoi. Privim viața foarte diferit acum”, povestea ea.