Shannen Doherty, actrița diagnosticată cu cancer în stadiul patru, a învățat să trăiască cu această boală și a devenit chiar o sursă de inspirație pentru persoanele care suferă de îngrozitoarea maladie. Shannen nu se dă bătută și vorbește frecvent despre provocările de zi cu zi peste care trece cu fruntea sus.
Cu ocazia începerii lunii octombrie, cea dedicată conștientizării și prevenției cancerului la sân, Shannen a vorbit despre bătălia ei. Încă muncește, nu se lasă învinsă și luptă în continuare să rămână în viață. Tocmai de aceea, nu permite gândurilor negre să o copleșească, ci își dorește să participe la toate evenimentele celor dragi, să fie parte activă din viețile lor, dar să și muncească.
"Nu vreau să trăiesc ca și cum sunt pe moarte. Nu vreau să trăiesc doar pentru a bifa lucruri de pe o listă, pentru că voi continua să lupt pentru a rămâne în viață", a spus Shannen Doherty în emisiunea Good Morning America.
"Mulți oameni care sunt diagnosticați cu cancer în stadiul patru sunt dați la o parte. Se presupune că nu mai pot lucra sau că nu o mai pot face la capacitate maximă, iar asta nu este adevărat. Mi-ar plăcea să nu se mai presupună asta și să ni se ofere șansa de a demonstra contrariul", a mai adăugat actrița de 50 de ani.
Shannen Doherty se luptă de șase ani cu cancerul la sân
Shannen Doherty, cunoscută mai ales pentru rolul Brendei din "Beverly Hills 90210" a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer în 2015. Doi ani mai târziu anunța că a intrat în remisie, însă în februarie 2020, Shannen a dezvăluit că are cancer în stadiul patru.
Shannen Doherty a câștigat 6,3 milioane de dolari de la asiguratorul care a refuzat să-i repare casa
Deși inițial nu a vrut să-și anunțe fanii că este din nou bolnavă, actrița a mărturisit că s-ar fi aflat acest lucru în procesul pe care-l intentase unei companii de asigurări care nu o despăgubise pentru daunele provocate casei ei de incendiile din 2018. La acel moment, firma o acuzase că își folosește diagnosticul pentru "a câștiga simpatie".
Astăzi, la doi ani de la intentarea procesului, Shannen Doherty a anunțat că a câștigat daune de 6,3 milioane de dolari de la asiguratorul care nu numai că a refuzat să-i repare casa, dar a supus-o și unui stres emoțional, scrie People.
Foto: Profimedia