Un bărbat de 79 de ani, care a cheltuit 11.000 de lire sterline pentru operații estetice pentru a-și rezolva nesiguranțele de ordin fizic, nu-și mai poate închide ochii complet de aproape trei ani.
Pete Broadhurst este un pensionar din Birmingham, Anglia, care a apelat la operații estetice la nivelul feței, în 2019, după ce femeia cu care are doi copii i-a spus că este urât și l-a părăsit.
Bărbatul s-a lăsat pe mâna chirurgilor esteticieni, în încercarea de a-și repara imperfecțiunile și nesiguranțele, printre care și obrajii proeminenți. Medicii i-au operat gâtul, pleoapele inferioare și nasul. Intervențiile nu au reușit pe deplin, astfel încât, nici după aproape trei ani, Pete nu-și poate închide ochiul stâng. Pentru a putea dormi, acesta își prinde pleoapele cu bandă adezivă sau își înfășoară zona ochilor cu un material. Mai mult, în timpul zilei își pune picături de cel puțin opt ori pentru a nu i se usca ochii.
A vrut să-și repare imperfecțiunile și a rămas desfigurat
Bărbatul spune că arată "înfricoșător" și că asta l-a costat relații sentimentale. În plus, se află în imposibilitatea de a-și închide ochii, scriu cei de la Daily Mail.
"Aveam obraji pufoși ca de hamster. Acum mai mulți ani, eram într-o relație cu o femeie cu care aveam și doi copii. Voia să mă părăsească. 'De ce faci asta când avem totul? Iată ce norocoși suntem', iar ea mi-a zis: 'uită-te în iolindă, de asta plec'", a declarat pensionarul pentru tabloidul britanic.
După alte două relații ratate și nesiguranțe, acesta a făcut un împrumut și s-a decis să se opereze. Nouă ore au durat intervențiile, iar a doua zi a fost externat. "Arătam ca și cum eram bătut. A fost groaznic, nu-mi puteam închide ochii. Mi-a fost rău toată noaptea aceea. A doua zi după operații mi-am dorit să nu fi mers", a mai adăugat pensionarul ghinionist.
Foto: Profimedia