O tânără în vârstă de 27 de ani, vedetă pe TikTok și mama unui copil, s-a stins din viață după ce a fost supusă unei operații estetice. Femeia a stat trei zile la ATI după ce a dezvoltat o reacție agresivă la medicația intravenoasă, iar medicii nu au putut face nimic pentru a o salva.
În vârstă de 27 de ani, Denisse Reyes a fost supusă unei operații de liposucție într-o clinică privată din Tuxtla Gutierrez, Mexic, însă la scurt timp după intervenție, starea ei de sănătate s-a deteriorat drastic.
Acum, familia tinerei susține că medicul chirurg nu era autorizat pentru a face această intervenție. De cealaltă parte, unchiul fetei, Ammao Rodriguez, a susținut că nepoata lui a suferit o reacție alergică la tratamentul administrat intravenos după operație.
Din cauza reacției agresive, tânăra a făcut un stop cardiac și a fost transferată la un spital din zonă, unde a stat trei zile la ATI. Din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru a o salva, iar, în cele din urmă, tânăra a murit.
Ammao, de profesie avocat, a susținut că un doctor de la spitalul San Pablo a ordonat transferul pacientei întrucât nu aveau resursele necesare pentru a o îngriji: "A scos-o din spital și a lăsat-o la Spitalul Mansur High Specialty Solutions, acolo unde a fost transferată deoarece se presupune că nu aveau o unitate de terapie intensivă", a spus avocatul.
Familia spune că acum intenționează să ia măsuri legale împotriva doctorului care a efectuat procedura și împotriva celor care vor fi găsiți responsabili.
Din păcate, starea Denisei s-a agravat până pe 29 ianuarie, când aceasta a decedat. Sora ei, Massiel Reyes, a făcut public un mesaj emoționant: „Ziua în care ți-am spus adio, te-am îmbrățișat, ți-am spus 'Ne vedem la Tampico' și nu am vrut să te las să pleci”.
„Situația în care sora mea și-a pierdut viața este privată și din acest motiv cer respect total pentru durerea mamei mele și a nepotului meu Matías. Pot doar să mulțumesc tuturor celor care mi-au vorbit, fiind îngrijorați de ceea ce i s-a întâmplat”, a mai afirmat tânăra.
Ammao a adăugat că familia vrea ca doctorul să „plătească într-un fel pentru ceea ce a făcut”, însă în același timp își dorește să atragă atenția asupra pericolelor chirurgiei estetice care se desfășoară în clinici nereglementate.
Clinica și doctorul acuzați nu au emis niciun comentariu în legătură cu acuzațiile. Ba mai mult, medicul respectiv fusese în centrul unui scandal și în luna decembrie a anului trecut, fiind acuzat tot de moartea unei femei în urma unei liposucții, însă a negat acuzația.