Laura Trower, o femeie care trăiește în sudul Londrei, a dezvăluit că a ales să-și achiziționeze rochia de mireasă dintr-un magazin second hand, plătind o sumă modică, dar a avut surpriza uimitoare de a găsi un bilet inedit.
Laura Trower s-a căsătorit în 2019 și a mărturisit că a fost uimită să descopere că prima rochie pe care a probat-o i s-a potrivit perfect. Tânăra, în vârstă de 31 de ani, care trăiește în Bromley, sudul Londrei, a povesitt că a ajuns întâmplător într-un magazin de caritate, după ce mama ei și un prieten au văzut o rochie în vitrină.
Fără să stea pe gânduri, ea a ales să probeze rochia inedită, care costa doar 150 de lire sterline (aproximaiv 860 de lei) și s-a îndrăgostit de ea.
”Am văzut-o și mi-a plăcut. Când am probat-o și am văzut că mi se potrivește a fost o nebunie. Nu-mi venea să cred. Am strâmtat-o cu doi centimetri și a fost perfectă. ”, a mărturisit tânăra care ulterior a descoperit un bilet atașat de ea.
Mai exact, pe biletul acela era scris numele primei proprietare și numărul ei de telefon: ”Mi-ar plăcea să văd fotografii de la nunta următoarei posesoare.”, scrisese femeia care a ales să-și vândă rochia.
Astfel, Laura a ales să o contacteze și i-a împărtășit imagini de la nuntă.
”A fost foarte drăguț. Mi s-a părut foarte frumos să lase un asemenea bilet. I-am trimis câteva poze de la probă, iar apoi, un an mai târziu, i-am trimis poze de la nuntă.”, a mărturisit Laura.
Aceasta s-a arătat, de asemenea, entuziasmată că a găsit o astfel de creație, care i s-a potrivit perfect, dar și de faptul că a economisit o smă importantă. Ba mai mult, ea le recomandă mireselor să-și caute rochii în astfel de magazine.