King Charles III
Actualitate

Regele Charles a primit mai mult de 7.000 de scrisori de la anunţul diagnosticului de cancer. Profimedia

Noi imagini cu regele Charles, făcute publice de palatul Buckingham. Monarhul diagnosticat cu cancer citește mesajele de încurajare

Regele Charles al III-lea a primit peste 7.000 de scrisori de susţinere de când a fost diagnosticat cu cancer la începutul acestei luni. Palatul Buckingham a făcut publică această cifră, împreună cu o înregistrare video în care monarhul britanic citeşte mesajele de încurajare.

După cum detaliază videoclipul, o selecţie a acestor mesaje i-a fost trimisă lui Charles al III-lea într-una dintre "cutiile sale roşii", servietele care îl ţin la curent cu afacerile regatului şi ale Commonwealth-ului. Buckingham subliniază că mulţi dintre autorii acestor scrisori îi împărtăşesc propria experienţă cu cancerul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Publicului îi sunt prezentate fragmente din unele dintre aceste scrisori: "Ţineţi capul sus şi pieptul înainte", scrie pe una dintre scrisori. "Rămâneţi pozitiv, nu lăsaţi această poveste să vă doboare. Credeţi-mă, (tratamentul) funcţionează, dar cel mai important lucru este familia".

O alta, scrisă de mâna unui copil, spune: "Nu renunţaţi niciodată. Fiţi curajos. Nu cereţi prea mult de la dumneavoastră. Şi însănătoşire grabnică!".

"O astfel de bunătate este cea mai mare mângâiere şi încurajare", a spus regele, potrivit Palatului Buckingham.

Buckingham a dezvăluit la 5 februarie că Regele Charles al III-lea are cancer. Diagnosticul a fost pus în timpul operaţiei sale recente pentru hiperplazie benignă de prostată. Palatul a precizat că nu este vorba de cancer de prostată, dar natura bolii, stadiul de dezvoltare şi tipul de tratament urmat nu au fost precizate, transmite News.ro.

În timp ce o serie de angajamente vor trebui amânate, monarhul va continua să gestioneze anumite afaceri, în special primirea prim-ministrului în fiecare săptămână. Miercuri, în timpul acestei întâlniri săptămânale - prima lor audienţă la Palatul Buckingham de la anunţarea bolii sale - Charles al III-lea i-a spus lui Rishi Sunak că numeroasele mesaje de susţinere primite l-au "emoţionat până la lacrimi".

Etichete: regele charles

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri