nadia comaneci
Actualitate

Nadia Comăneci / Foto: Instagram

Nadia Comăneci, dezvăluiri rare despre fiul ei de 16 ani: "Sunt foarte mândră de el. L-am lăsat să-și aleagă ceea ce dorește să facă"

Nadia Comăneci, fosta gimnastă de legendă de care le leagă numele României, trăiește o viață frumoasă în America, acolo unde s-a stabilit de ani buni. De 26 de ani este căsătorită cu Bart Conner, alături de care are și un băiat de 16 ani, Dylan.

Nadia nu iese nici acum din sala de gimnastică și, chiar dacă trăiește departe, simte românește. Campioana este o mamă dedicată, fiul ei fiind mândria sa. Deși este activă pe rețelele sociale, Nadia nu și-a mai expus fiul de ani buni.

Citește și: Nadia Comăneci și Bart Conner, 25 de ani de căsnicie. Cum a arătat campioana în rochia de mireasă de 150.000 $

Nadia Comăneci şi soțul ei, Bart Conner, s-au cunoscut în 1976, dar de abia când fosta gimnastă s-a mutat în Montreal, în 1989, cei doi au început o relaţie. Cuplul s-a logodit în 1994, iar în 1996, sportivii au venit în România, unde s-au căsătorit. La 3 iunie 2006, Nadia a devenit mamă, iar băiețelul lor a primit numele Dylan Paul. Cu toții locuiesc în SUA.

Ce cadou i-au făcut Nadia și soțul ei fiului lor de 16 ani

nadia comaneci sot si copil
Nadia Comăneci, Bart Conner și Dylan, fiul lor adolescent / Foto: Profimedia

"Ca toate mamele cred, sunt foarte mândră de copilul meu. L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el. Recent, Dylan a împlinit 16 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis", a povestit Nadia Comăneci pentru impact.ro.

Și Dylan părea că vrea să pornească pe drumul părinților săi și practica gimnastica, însă preferințele și prioritățile lui s-au mai schimbat de atunci.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică o perioadă, ca o bază bună de mișcare. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car", a mai spus "Zeița de la Montreal" despre unicul ei copil.

Citește și: VIDEO Nadia Comăneci și-a arătat veleitățile de dansatoare pe ritmuri latino. Campioana de 60 de ani e în formă maximă

Cum se menține în formă Nadia Comăneci

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În vârstă de 60 de ani, Nadia Comăneci nu și-a pierdut din iubirea pentru sport, dar nici din mobilitate. Și acum, nu trece zi fără să nu facă mișcare, încă urcă pe bârnă și nu lipsește din sală, indiferent căp este cea de gimnastică sau de fitness.

Despre acest aspect, gimnasta a declarat: "În fiecare zi, fac mișcare cel puțin 30-40 de minute. Atunci când sunt acasă, merg la sala de gimnastică. Și acum mai urc pe bârnă… Mișcarea e importantă la orice vârstă, pentru a te menține în formă. Vorba aceea, minte sănătoasă, în corp sănătos. Iar când sunt plecată, mă asigur dinainte că hotelul are o sală de fitness. Dacă nu există vreuna în apropiere, mă antrenez în cameră. De asemenea, mănânc cât se poate de echilibrat și îmi place mult să mă plimb".

Citește și: Thalia, mărturisire neașteptată despre Nadia Comăneci: ”A fost idolul copilăriei mele, a fost mereu o sursă de inspirație pentru mine!”

Foto: Instagram, Profimedia

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri