O tânără a povestit pe internet despre cadoul primit de la fostul ei iubit. Rachel s-a despărțit de partenerul ei, după o relație de șapte ani. Aceasta s-a declarat șocată de ceea ce el i-a oferit în momentul în care și-au separat drumurile.
Rachel a dat pe TikTok mai multe detalii despre relația ei. Aceasta a spus că nu a impus limite clare de la început și că iubirea nu ar fi ținut mai mult de șase luni dacă s-ar fi iubit pe sine însăși.
@self_daily_love You dump him and he makes you a gift …. #fyp #foryoupage ♬ we fell in love in october - girl in red
Blonda a fost luată prin surprindere de cadoul de despărțire primit, cartea "Fall in Love with Yourself" ("Îndrăgostește-te de tine"), frumos împachetată într-un ambalaj roșu cu inimioare. Într-o notiță scrisă de mână, acesta i-a lăsat și un mesaj: "Știu că nu mă mai iubești, iubește-te pe tine acum".
"L-am părăsit după șapte ani și el mi-a dat acest cadou", a lăsat ea scris în dreptul filmulețului în care-și descoperă darul. Clipul a fost vizionat de peste 18 milioane de ori. Mulți internauți au fost curioși de cum s-au sfârșit lucrurile între Rachel și Kevin, l-au lăudat pe băiat pentru inteligența lui emoțională și pentru atenția dăruită fostei iubite. Alții au fost mai suspicioși și au considerat că mișcarea lui Kevin a fost una de a o manipula pe fată.