O relație sănătoasă este construită pe încredere și respect, iar atunci când unul dintre parteneri are secrete față de celălalt, lucrurile nu pot merge decât din rău în mai rău. Este și cazul unei femei, care a povestit pe o rețea de socializare că ascunde de 13 ani un secret de soțul ei și nu știe cum să-i spună.
Femeia a explicat că a știut întotdeauna că îi plac persoanele de același sex, însă s-a căsătorit cu soțul ei în urmă cu 13 ani din frică. La început nu a deranjat-o, însă pe măsură ce anii au trecut ea a recunoscut că „s-a luptat din ce în ce mai mult cu sexualitatea ei” și a ajuns chiar să se îndrăgostească de o femeie. Situația s-a complicat și mai mult atunci când ea a rămas însărcinată pentru a treia oară cu soțul ei.
Citește și: Iubitul ei și-a înscenat propria moarte pentru a pune capăt relației: „Spunea că sunt prea lipicioasă”
„M-am îndrăgostit de o femeie recent și am avut prima mea experiență completă cu o persoană de același sex. A fost tot ce mi-am dorit și mi-a plăcut mult. Cel mai bun sentiment din lume. Dar am acasă un soț și doi copii și pentru că mă simțeam vinovată că l-am înșelat, m-am îmbătat și am făcut dragoste cu soțul meu, iar acum sunt însărcinată pentru a treia oară.”, a povestit femeia pe Reddit.
Ea a mărturisit că vorbește zilnic cu amanta ei și că „o trec fiorii” atunci când soțul ei o atinge. „Simt că trebuie să rămân pentru copiii mei, pentru acest copil nenăscut, pe care eu și soțul meu ni-l dorim. Dacă află, viața noastră se schimbă total”, a recunoscut femeia, adăugând că ea îl iubește pe bărbatul de lângă ea ca pe un „prieten și co-părinte”, relatează Mirror.
„Știu că asta îi va frânge inima și vreau să-l fac fericit pentru că a făcut atât de multe pentru mine. Doar că nu pot simți pentru el acea dragoste pe care mi-am dorit-o”, a mai spus ea. „Aș vrea să găsesc o modalitate să pot să fiu atrasă și îndrăgostită de soțul meu așa cum sunt de această femeie. În acest fel, nu ar trebui să mai divorțez și să împart copiii.”
În secțiunea de comentarii, utilizatorii au sărit cu sfaturi pentru a o ajuta pe femeie: „Mă bucur că ți-ai găsit sexualitatea, dar în urma acestui lucru lași o mulțime de victime. E o nebunie. Nu merită niciunul dintre ei asta”/ „Cel mai corect lucru ar fi să-i spui. Are dreptul să știe.”/ „Lucrurile se vor rezolva dacă discuți cu el. Cu siguranță cu e cel mai ușor lucru pe care să-l faci, dar măcar vei fi împăcată după”.