Lottie Moss
Actualitate

Lottie Moss / Profimedia Images

Cum arată Lottie Moss după ce și-a dizolvat fillerele din față. Modelul, copleșit de regrete: „Aș fi vrut să aștept mai mult!”

Lottie, sora lui Kate Moss, a făcut publice noi imagini, în cadrul cărora și-a dezvăluit „noua față”, după ce și-a dizolvat fillerele din maxilar și din buze, pe care le-a descris anterior drept „îngrozitoare”.

În vârstă de 27 de ani, modelul a făcut public un videoclip pe TikTok, în care a vorbit despre schimbările din viața ei, inclusiv revenirea la un „look natural”, după ce a renunțat la fillere.

Ea a explicat că a apelat la aceste „ajustări” mult prea devreme, înainte ca fața ei să se dezvolte complet, iar acum se simte bine să „fie din nou ea însăși”.

@lottiemossx

 

♬ original sound - Lottie

Citește și: Lottie, sora fotomodelului Kate Moss, dependentă de substanțe interzise. Tânăra de 24 de ani a ajuns într-o clinică de dezintoxicare

Nu am mai vorbit online de ceva vreme și m-am gândit că ar fi momentul. Pentru că mă simt foarte bine acum. Am o vânătaie pe buză pentru că îmi dizolv toate fillerele. Și simt că arăt din nou ca mine”, a spus ea, potrivit Daily Mail.

„Am dizolvat tot ce aveam în față. Obișnuiam să am fillere în maxilar, care arăta îngrozitor, și în buze, dar acum au dispărut complet și arăt din nou ca mine”, a mai spus ea, continuând șirul de declarații: „Le-aș recomanda cu adevărat celor care se gândesc să își facă fillere să se privească bine în oglindă și să creadă că sunt frumoși așa cum sunt”.

Mi-aș fi dorit ca, la o vârstă foarte fragedă, să-mi fi lăsat fața să se dezvolte natural, pentru că eram atât de tânără când mi-am făcut fillere. Aveam încă un chip de copil, nu era cu adevărat fața mea”, a mai punctat modelul, adăugând: „Aș fi vrut să fi așteptat sau poate să fi făcut asta mai târziu, când eram puțin mai mare”.

Lottie Moss și-a dizolvat fillerele din față

Citește și: Lottie Moss vrea să renunțe la contul pe care și l-a făcut pe un site de adulți, deși câștigă 30.000 £ pe lună: „Devin o femeie!”

De asemenea, ea a continuat să vorbească despre alegerile neinspirate pe care le-a făcut de-a lungul anilor, abordând inclusiv consumul de alcool și droguri.

Într-un alt videoclip, în care a recunoscut că a fost internată și într-un centru de recuperare, Lottie a spus: „Încă beau, dar sunt mai atentă la alegerile mele. Este vineri seara și stau acasă, merg la sală și mănânc mai sănătos. Am părul meu natural, pe care îl iubesc”.

„Mă simt ca o versiune mult mai fericită a mea. Mi-aș fi dorit să-mi pot spune acum câțiva ani că lucrurile se vor îmbunătăți”, a mai declarat sora lui Kate Moss, care a mai explicat: „Atunci eram într-un loc întunecat și mă confruntam cu multă respingere – atât în relațiile personale, cât și în alte aspecte ale vieții – dar acum lucrurile s-au vindecat. Simt că sunt o persoană diferită și sunt foarte mândră de mine. Dacă cineva trece printr-o perioadă dificilă, vă rog să nu renunțați”.

Lottie Moss a ajuns la spital după o supradoză de Ozempic

În luna septembrie, modelul a povestit că s-a confruntat cu niște convulsii și a ajuns la spital de urgență, în urma unei cure cu Ozempic pe care a urmat-o pentru două săptămâni și care i-a provocat o stare de rău teribilă.

Lottie Moss

Lottie, în vârstă de 26 de ani, a suferit o criză convulsivă în timpul unei vizite de urgență la spital, după ce a luat o doză mare de Ozempic.

Sora lui Kate Moss a vorbit recent despre întreaga experiență, întrucât și-a dorit să tragă un semnal de alarmă pentru toți cei care aleg să folosească acest medicament pentru a slăbi rapid. „Am învățat lucruri pe care mi-aș fi dorit să le fi știut înainte să iau acest medicament”, a dezvăluit ea, referindu-se la doza pe care ar fi trebuit să o ia fără a-și pune în pericol sănătatea.

Citește și: Lottie, sora lui Kate Moss, apariție irezistibilă într-un costum de baie. Tânăra de 23 de ani e în vacanță în Grecia

În vârstă de 26 de ani, tânăra și-a amintit de convulsiile pe care le-a avut și care au fost provocate de o deshidratare severă. De asemenea, ea a precizat că modul în care i se încleștau mâinile și fața a fost o experiență extrem de înfricoșătoare.

În urma vizitei la spital, Lottie a aflat că doza de Ozempic pe care și-o injecta în picior ar fi trebuit prescrisă unei persoane care cântărea cel puțin 100 de kilograme. Greutatea ei, era, evident, pe jumătate, ceea ce a justificat reacțiile adverse.

”În urmă cu câteva luni, nu eram mulțumită de greutatea mea și o prietenă mi-a zis că poate să-mi facă rost de Ozempic. Era ceva de pe piața neagră, de la un doctor, nu am mers într-un cabinet medical să-mi fie luată tensiunea, să mi se fi făcut niște analize, ca să știu ce am nevoie. La finalul zilei, este un medicament și este foarte periculos. Am luat o doză mare, potrivită pentru persoane care aveau 100 de kilograme. (...) Acesta este un avertisment pentru toți. Vă rog, nu-l luați, nu merită”, a spus sora lui Kate Moss, care a precizat că ajunsese la aproape 60 de kilograme când a început să ia acest medicament. După prima doză a ajuns la 57 de kilograme, iar la finalul celor două săptămâni cântărea doar 53 de kilograme.

Citește și: Colaborare surprinzătoare și poze de senzație! Kate Moss, noua imagine a brandului de lenjerie modelatoare a lui Kim Kardashian

„Aș prefera să mor decât să-l mai iau o dată. M-a făcut să mă simt atât de rău. Niciodată nu m-am simțit așa. Am vomitat, a fost ceva oribil. Pur și simplu am stat în pat două zile, m-am simțit extrem de rău”, a mai dezvăluit ea.

Etichete: lottie moss , fillere

Intrebarea zilei

Ce parfum te reprezintă primăvara aceasta?

Partenerii Nostri