Caroline Jurie, deținătoarea titlului Miss World, a fost arestată de polițiști după ce a rănit-o pe Miss Sri Lanka, în timpul unei dispute ce a avut loc pe scenă. Aceasta din urmă a părăsit scena în lacrimi.
Pushpika de Silva a fost desemnată câștigătoare a concursului ”Miss Sri Lanka”, în timpul unei ceremonii televizate, iar la un moment dat fosta deținătoare a acestui titlu, care trebuia să o încoroneze, a îndepărtat coroana de pe capul lui de Silva, explicând că aceasta nu este îndreptăţită la acest titlu deoarece este divorţată.
Potrivit People, un alt model din Sri Lanka, care a fost implicat în scandal, a fost reținut de autorități.
”Poliţia le-a arestat pe Caroline Jurie şi pe modelul Chula Padmendra pentru incidentul de duminică sub acuzaţia de rănire şi cauză penală”, a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ajith Rohana.
De asemenea, atât Jurie, cât și organizatorul concursului de frumusețe, Chandimal Jayasinghe, au fost interogaţi marţi de poliţie.
Pushpika de Silva a fost ulterior reîncoronată, iar organizatorii au declarat că spercă ca Jurie să-și ceară scuze publice.
”Suntem dezamăgiţi. Modul în care Caroline Jurie s-a comportat pe scenă a fost o ruşine, iar organizaţia ‘Miss World’ a început deja o anchetă pe această temă”, a declarat a declarat anterior Jayasinghe pentru BBC.
Pushpika de Silva a dezvăluit ulterior că este separată de soțul ei
Ulterior, după incident, Pushpika de Silva a făcut public un mesaj pe Facebook, în cadrul căruia a explicat că a mers la spital pentru a primi îngrijiri medicale pentru leziunile suferite. De asemenea, aceasta a dezvăluit că este separată de soțul ei.
”Există numeroase mame singure, ca mine, care suferă în Sri Lanka”, a declarat ea ulterior într-o conferinţă de presă. ”Această coroană este dedicată acelor femei, acelor mame singure care suferă pentru a-şi creşte copiii singure”, a adăugat de Silva.
Ea a precizat că se va adresa justiţiei pentru modul ”nerezonabil şi jignitor” în care a fost tratată.