Kanye West și soția sa, Bianca Censori, au stârnit ample controverse după ce și-au făcut apariția la gala premiilor Grammy 2025, unde arhitecta australiană a purtat o rochie complet transparentă, fără lenjerie intimă. Surse apropiate rapperului susțin, însă, că acesta spera să stârnească mai mult haos.
Kanye West, în vârstă de 46 de ani, a arătat că este capabil de orice când vrea să fie în centrul atenției. La cinci ani de când s-a filmat aruncând statueta Grammy în toaletă, după care a urinat pe ea, artistul i-a cerut soției sale, arhitecta Bianca Censori, să-și dea jos haina de blană pe care o purta, ea rămânând într-o rochie transparentă, care îi lăsa corpul la vedere complet.
Deși a stârnit controverse, mulți criticându-i dur, artistul ar fi fost „supărat” că nu a reușit să creeze și mai mult haos, ci doar i s-a cerut să părăsească locația.
Surse apropiate au declarat pentru Daily Mail că organizatorii au trimis pe cineva să discute cu artistul la doar câteva minute după ce Bianca Censori și-a lăsat haina de blană să cadă pe podea, întrucât existau temeri că CBS – televiziunea care a transmis evenimentul în direct – ar putea primi amenzi din cauza ținutei sumare.
„Toată lumea s-a uitat la ei de parcă erau nebuni, iar zvonurile spun că Kanye a încercat să creeze o cascadorie publicitară ca pentru că este îngrijorat că nu mai este în centrul atenției”, a declarat o sursă.
„Organizatorii au fost informați despre ținuta ei la câteva minute după ce au pășit pe covorul roșu și au trimis imediat pe cineva să îi spună echipei lui Kanye că trebuie să plece, deoarece ar fi putut avea probleme uriașe dacă o astfel de scenă ar fi fost transmisă în direct”, au mai subliniat sursele respective.
Conform Daily Mail, West a fost avertizat chiar de propria echipă că ar putea fi dat în judecată de televiziune dacă ar fi încercat să facă ceva scandalos în timpul transmisiei. Totodată, sursele au negat zvonurile conform cărora cuplul ar fi fost escortat afară de poliție.
„Planul era să intre la ceremonie și să provoace un scandal acolo”, a adăugat sursa.
O altă voce a subliniat, de asemenea, că unii dintre colegii de breaslă au considerat că totul a fost o încercare „eșuată” de a „umbri momentul de glorie al lui Kendrick Lamar”.
„Li s-a spus clar că există un cod vestimentar care interzice ținutele obscene și nuditatea, așa că au fost sfătuiți să nu intre”, a mai subliniat un alt apropiat.
Kanye West, care a câștigat până acum 24 de premii Grammy în ultimele două decenii, a pierdut la categoria Cel mai bun cântec rap în fața lui Kendrick Lamar. Kendrick Lamar a obținut premii la toate categoriile la care a fost nominalizat, inclusiv Cântecul şi Înregistrarea anului. De asemenea, el şi-a extins recordul de cel mai premiat rapper la categoria Cea mai bună interpretare rap la şapte victorii.