Chefchaouen pare o bucata desprinsa din Rai. Stradutele intortochiate, arhitectura marocana si andaluza si sculpturile sale complicate din lemn cuceresc pe loc. Iar frumusetea oraselului este sporita de un obicei adoptat in 1930 de localnici de la refugiatii evrei, care au inceput sa isi varuiasca in albastru locuintele, ca simbol al cerului si Raiului.
Nesfarsita intindere albastra este punctata din loc in loc de ghivecele colorate si modelele realizate din mozaic care se gasesc pe fatadele caselor.
Sigur, nu a durat mult pana micutul oras marocan a devenit un fenomen pe Instagram. Cele doua 200 de hoteluri din Chefchaouen abia reusesc sa faca fata solicitarilor turistilor care invadeaza destinatia pe timpul verii.
Esti curioasa sa afli mai multe despre acest orasel aflat la poalele muntilor Rif? Iata informatiile furnizate de Business Insider:
- Initial, localitatea a fost cunoscuta sub numele de Chaouen, un cuvant din vocabularul limbilor berbere, care inseamna "coarne" sau "culmi". In 1975, numele a fost schimbat in Chefchaouen, adica "privire asupra culmilor".
- Cea mai faimoasa cladire a orasului nu este albastra. Kasbah este o cetate construita de Alami pentru a proteja tinutul de invazia portughezilor si a fost prima structura din actuala asezare a orasului.
- Desi 40.000 de persoane locuiesc in oras, doar 2.000 traiesc in medina vopsita in albastru. Majoritatea turistilor vin pentru o excursie de o zi de la Fez sau Tangier, fac cateva fotografii si merg in magazinele de suveniruri.
- Orasul nu are alte atractii in afara de peretii albastri si, spre deosebire de orasele pline de viata, cum ar fi Marrakech sau Tangier, Chefchaouen mentine o atmosfera de oras mic, indiferent de numarul turistilor.
- In fiecare primavara, locuitorii reimprospateaza culoarea albastra a cladirilor.
- La fiecare colt de strada gasesti cate un restaurant autentic. Cel mai renumit este La Lampe d' Alladin.