Rio carnival 2020
Timp Liber

Cele mai spectaculoase imagini si costumatii de la Festivalul din Rio de Janeiro 2020 - FOTO

Carnavalul din Rio de Janeiro este considerat cel mai mare din lume, cu doua milioane de oameni iesind zilnic pe strazi pe parcursul lui. Prima editie a avut loc in 1723, asa ca este un eveniment cu traditie.

Parada tipica a carnavalului din Rio este plina de elemente decorative, podoabe si coregrafii ale celor cinci mari scoli de samba organizate pe fond regional si geografic comun.

Pentru a se putea inscrie la parada oficiala si sa participe la Carnaval, fiecare scoala trebuie sa urmeze niste reguli stricte. Parada trebuie sa fie deschisa de "comissao de frente" sau "comisia frontala", formata din 10-15 persoane care prezinta organizatia si stabilesc starea de spirit si stilul programului lor.

Acesti oameni fac coregrafii complicate si sunt imbracati in costume elaborate care, de obicei, spun o poveste. Dupa "comissao de frente" intra "abre-alas" sau "aripa de deschidere". Urmeaza "Maestrul de ceremonii si purtatorul de steaguri", care conduc dansatorii, inclusiv veteranii si orchestra.

Carnavalul de la Rio incepe in vinerea de dinaintea Postului si se incheie miercurea.

In 1984, guvernul brazilian a decis sa ofere Carnavalului de la Rio un spatiu de desfasurare aparte, in Sambadrome, iar de atunci unele dintre cele mai cunoscute evenimente pot fi urmarite pe baza de bilet.

Exista diferite tipuri de bilete, printre care unele cu acces general, unele cu locuri situate direct de-a lungul pistei de samba si anumite loje de lux. Sectorul 9 este sectorul turistic si presupune o repartizare a locurilor astfel incat strainii sa se poata organiza mai bine.

Preturile biletelor pot varia in functie de categorie, cele mai ieftine sectoare fiind 12 si 13. Biletele pot fi cumparate in avans prin intermediul brokerilor internationali sau agentilor de turism locali din Rio de Janeiro. "Cumpararea unui bilet" inseamna, in mod normal, achizitionarea unui voucher care echivaleaza ulterior cu accesul in spatiul special amenajat.

Cu toate ca parada principala are loc in Sambadrome, iar balurile si petrecerile specifice Carnavalului din Rio se desfasoara in Palatul si plaja Copacabana, multi participanti merg si in alte locatii. Festivalurile de strada sunt foarte frecvente si sunt populate de localnici si turisti deopotriva.

Eleganta si bunul gust sunt de obicei omise, muzica si dansul fiind cele care guverneaza perioada de dinaintea Postului. Oricine are voie sa participe la festivalurile de strada.

Mai multe imagini spectaculoase de la Carnavalul din 2020 sunt in galeria foto de mai jos:

Foto: Getty, Hepta & Profimedia

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri