Sfaturi pentru a te menține în formă primăvara aceasta/ Shutterstock
Sanatate

Sfaturi pentru a te menține în formă primăvara aceasta/ Shutterstock

Sfaturi pentru a te menține în formă primăvara aceasta. Iată cum poți scăpa de obiceiurile nesănătoase cu ușurință!

Primăvara înseamnă un nou început, reorganizare și eliminarea obiceiurilor nesănătoase. Odată cu finalul iernii, putem să ne întoarcem la antrenamentele obișnuite, iar dacă vrei să afli cum te poți menține în formă primăvara aceasta, urmează sfaturile de mai jos. 

Ultimii ani au adus o schimbare majoră în viața noastră din cauza pandemiei. Cel mai important lucru este să nu fii dură cu tine  și să-ți transformi rutina obișnuită în ceva simplu. 

Stabilește-ți un scop

A fi în formă nu înseamnă întotdeauna doar să slăbești. Poate că scopul este să te simți bine cu tine, să ai mai multă energie sau să fii mai sănătoasă. Primul pas în a ajunge să fii  în formă în această primăvară  este să stabilești un obiectiv care să te ajute să nu renunți la rutină. 

Găsește o modalitate de a fi activă în fiecare zi

Pentru a fi activă în fiecare zi trebuie să găsești acele activități care te fac fericită. Elimină scuzele care vor apărea precum cea „Nu am timp să mă antrenez azi” și antrenează-te chiar și pentru o sesiune scurtă, însă fă-o să fie eficientă. Orice activitate care îți pune corpul în mișcare este un lucru benefic pentru organism, motiv pentru care chiar și o plimbare prin parc te va ajuta să te simți mai bine și să nu ai sentimentul de vinovăție că ai sărit peste o zi de mișcare. 

Citește și: Top 10 alimente care combat oboseala. Ce ar trebui să incluzi în dieta ta pentru a căpăta energie

Consumă alimente hrănitoare

Nu este nevoie să te concentrezi de fiecare dată pe numărul carbohidraților consumați, ci poți pur și simplu să consumi alimente hrănitoare care să-ți dea un boost de energie. Încearcă să mănânci mai multe fructe și legume, cereale integrale și proteine sănătoase. 

Nu privi sănătatea ca pe ceva greu de obținut

Nu îți îngreuna situația gândintu-te la sănătatea ta ca la ceva greu de obținut, pentru care trebuie să muncești mult. Alege activitățile preferate, gustările hrănitoare și sănătoase și consideră-le o recompensă. Sănătatea ta rebuie să fie un cadou pe care ți-l oferi zilnic ție pentru a fi fericită și în formă. 

Dormi mai mult

E mai ușor de spus decât de făcut, însă viețile noastre agitate și supraaglomerate pot afecta somnul. Odihna suficientă ar trebui să fie una din prioritățile tale atunci când te gândești la modalități care să te ajute să te menți în formă. Poți să consulți un medic pentru a te sfătui cum să ai parte de un somn mai lung și mai bun. 

Citește și: Dietă bazată doar pe lichide. Cât de eficientă este și care sunt beneficiile acesteia

Hidratează-te

Deși sună ca un clișeu, cu cât bei mai multă apă cu atât te vei simți mai sănătoasă. Hidratarea adecvată ajută digestia, îți oferă energia de care ai nevoie pentru antrenamente și îți hrănește pielea, iar lista cu beneficii poate continua la nesfârșit. Ține o sticlă de apă mereu cu tine ca să-ți amintească că trebuie să consumi lichide zilnic. 

Alege compania potrivită

Obiectivele tale pot fi și obiectivele unui prieten dacă reușești să vorbești cu el despre asta. Puteți să faceți antrenamente împreună, să mergeți la plimbări și astfel vă veți motiva unul pe celălalt. De asemenea, o companie plăcută te va ajuta să te simți mult mai bine și să fii mai fericită. 

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri