În vreme ce postul intermitent este ridicat în slavi de mulți nutriționiști și de vedete pentru că ajută la scăderea în greutate, cercetătorii de la Universitatea din California desființează această metodă de slăbit. În urma unui studiu, aceștia au concluzionat că postul intermitent nu este eficient.
Ce este postul intermitent?
Există diferite modalități de a ține acest regim. Multe persoane țin dieta 16:8, în care nu se mănâncă nimic timp de 16 ore și apoi restricția dispare în următoarele 8 ore. Alții apelează la regimul 5:2, în care se reduc drastic caloriile doar doua zile pe săptămână. O altă variantă este postul timp de 24 de ore, o zi în fiecare lună.
Postul intermitent, la fel ca și cum ai mânca trei mese pe zi
Cercetătorii de la Universitatea din California au avut un grup de 116 voluntari, pe care i-au împărțit în două grupe: unii care au ținut post intermitent și alții care au mâncat normal, trei mese pe zi. Cei care au adoptat metoda de fasting nu au mâncat decât între orele 12 și 20, iar ceilalți au mâncat cum și cât au vrut, fără restricții. La final, ambele grupuri au avut o modestă scădere în greutate, însă fără diferențe majore între ele, sugerând că fastingul nu a făcut nicio diferență.
„Chiar și o reducere modestă a greutății poate îmbunătăți riscul bolilor cardiovasculare”, spun cercetătorii.
Autorii studiului spun că majoritatea beneficiilor fastingului nu au fost încă dovedite sau sunt în curs de testare.
Dr. Mihail Pautov susține însă pe blogul lui, într-o postare din 2019, că postul intermitent a fost dovedit științific. “Acest tip de dietă are la bază modelul omului primitiv care a evoluat pentru a putea funcționa fără hrană pentru perioade îndelungate de timp, omul care trebuia să-și facă singur rost de hrană și se întâmpla că în unele zile să nu găsească prea multă. Astfel se rezumă numai la apă. Pe lângă asta, postul apare în vechi ritualuri religioase, fiind și astăzi practicat în creștinism și hinduism, iudaism etc.
Deci această dietă se bazează pe post (perioada de timp în care se consumă numai băuturi fără calorii și nu se consumă mâncare deloc ) care este alternat cu mesele obișnuite. Acest post nu te obligă să renunți la niciun aliment și nu are structura convențională a unei diete, nu ne amintește nici de dietele ieftine despre care nu există niciun studiu și care au la bază 3-4 alimente care nu oferă corpului substanțele nutritive necesare. Când organismul are un nivel scăzut de zahăr prin post, acesta aduce stresul pozitiv care trezește modul de reparație a supraviețuirii”, scrie dr. Mihail.