semne ca nu te mai iubeste
Relatii

Semne ca iubitul tau nu te iubeste cu adevarat. Cum iti dai seama ca sentimentele lui nu sunt sincere

Relatiile necesita munca si compromisuri. Suntem diferiti si e normal sa nu se potriveasca totul intre noi ca un puzzle perfect. Oricat am tine la o relatie insa, nu e indicat nici sa fortam lucrurile pentru a forma inca un cuplu.

Simti ca iubitul tau este distant si arata o lipsa de interes fata de voi? E posibil ca el sa nu mai aiba aceleasi sentimente pentru tine. Daca te-ai gandit macar o data la asta, iata cateva semne ca ar fi cazul sa reevaluezi relatia:

  • Daca ii spui sa plece, o face

Una e sa il impingi intr-o directie si alta e ca el sa plece imediat ce tu il respingi fiindca te-a enervat. Acest punct al relatiei este intotdeauna cel in care se poate decide daca e in regula sa mai ramaneti impreuna. Daca te iubeste, respingerile ar trebui sa il faca sa inteleaga ca are un comportament gresit. Daca pleaca fara sa se uite inapoi, sentimentele ii pot fi puse la indoiala.

  • Afectiune exagerata in public

Am crede ca doi iubiti afectuosi in public au o relatie la fel de pasionala si in privat. Gresit! Demonstrarea excesiva a pasiunii poate indica un comportament compensatoriu - este o modalitate de a mentine iluzia unei relatii iubitoare atat in fata altora, cat si a lor. Multe cupluri care nu au o legatura buna simt de multe ori nevoia sa apeleze la acest truc.

  • Nu il intereseaza cum ti-a fost ziua

Un om care te iubeste este interesat de activitatile tale si isi doreste sa fie cat mai prezent in viata ta.

  • Nu vede relatia voastra ca pe ceva special

Sa fii intr-o relatie cu o persoana pe care o iubesti cu adevarat iti ofera un sentiment diferit. Nu trebuie sa fie ceva grandios, dar ar trebui sa gasiti placere in lucrurile mici, cum ar fi sa va amintiti cu drag de momentele impreuna, sa va distrati impreuna sau sa aveti glume "de interior". Nu este dragoste atunci cand relatia voastra pare a fi "normala", ba chiar banala tot timpul.

  • Nu iti respecta dorintele

Parca nu te aude cand vine vorba de dorintele tale, in ciuda faptului ca nu ar insemna sa depuna mult efort pentru a-ti face pe plac din cand in cand.

  • Nu aveti discutii serioase

Comunicarea este o parte fundamentala a unei relatii. Tu si partenerul tau ar trebui sa va simtiti liberi sa va deschideti unul in fata celuilalt. Iar comunicarea nu inseamna sa discutati despre lucrurile banale, ci sa abordati si subiecte serioase si importante. Nu uita, cuplurile care sunt legate de iubire adevarata vorbesc despre planurile viitoare, despre copii sau vacante.

  • Eforturile sunt doar din partea ta

In comparatie cu ale lui, eforturile tale parca sunt din ce in ce mai mari pentru a tine relatia pe linia de plutire.

  • Nu ati mai fi impreuna daca n-ar fi sexul

Sa presupunem ca atractia sexuala nu ar mai exista.Ce ar ramane intre voi? Daca pe buze iti sta cuvantul "nimic", atunci fii sigura ca aceasta legatura fizica se erodeaza in timp.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri