George Clooney se folosește de înfrângerile fiului său de șapte ani, în turneele de șah, pentru a-i da lecții valoroase de viață. Actorul din „Ticket to Paradise” are doi copii, gemenii Alexander și Ella, cu soția sa, Amal Clooney.
Starul din „Wolfs”, în vârstă de 63 de ani, a fost invitatul lui Stephen Colbert la „The Late Show”, unde și-a prezentat viitoarea piesă de pe Broadway, „Good Night, and Good Luck”.
În timpul discuției, Clooney a dezvăluit că fiului său Alexander îi place să joace șah și participă la turnee. George a mărturisit că atunci când acesta pierde o partidă și se supără se folosește de înfrângerea respectivă pentru a-l învăța o lecție de viață.
„Are 7 ani și joacă cu mulți copii mai mari decât el”, i-a spus Clooney lui Colbert, potrivit People. „Nu câștigă tot timpul, așa cum îți poți imagina. Și se supără. I-am zis: Ascultă, strângi mâna oponentului și spui 'A fost un joc bun, te voi ajunge din urmă data viitoare'. Și așa ajungi să trăiești după astfel de reguli.”
De la nașterea gemenilor, soții Clooney au fost foarte exigenți în alegerea proiectelor de lucru pentru a se asigura că Alexander și Ella au prioritate.
„În căsnicie, și acum cu copiii, renunți la egoism, la a-ți purta doar ție de grijă”, a declarat anterior Clooney pentru People. „Este un lucru minunat. Amal și cu mine vorbim despre asta în fiecare zi. Ne simțim atât de norocoși”.
În decembrie 2023, Clooney a discutat cu Michael Strahan de la „Good Morning America” despre creșterea copiilor lor:
„Când ai gemeni și crești doi copii în același timp, în același mod, dar sunt ființe umane complet diferite, îți dai seama cât de puțin poți spune despre cine sunt ei”, a declarat el. „Ei vin cu propria părere și este uimitor să văd cât de diferite sunt personalitățile copiilor mei.”
„Sunt amuzanți și îmi fac farse...Mă uit la ei gândindu-mă că nu aș putea fi mai fericit și nu aș putea fi mai surprins de cât de fericit sunt”, a mai adăugat actorul american.