Cea de-a 95-a ediție anuală a Premiilor Oscar ,care a avut loc duminică seară, s-a încheiat cu tradiționala petrecere organizată de Vanity Fair la „Wallis Annenberg Center for the Performing Arts” din Beverly Hills, spre care toate vedetele și-au făcut drum pentru a da startul distracției și a sărbători câștigătorii celor mai râvnite trofee din industria cinematografică.
De pe covorul de culoarea șampaniei de la Dolby Theatre din Los Angeles, starurile de la Hollywood s-au mutat pe cel de la Centrul Wallis Annenberg pentru a-și etala o nouă ținută, una mai relaxată și mai îndrăzneață.
Au fost schimbări interesante de garderobă, în plus au sosit numeroase celebrități care nu au participat la decernarea premiilor Oscar.
Gala organizată duminică seară de Academia de film americană a fost un eveniment marcat de numeroase reveniri şi de câteva premiere. Cea mai importantă, Michelle Yeoh a devenit prima actriţă de origine asiatică premiată cu Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin. Artista malaeziană are în spate o carieră îndelungată şi s-a remarcat în trecut în filme de arte marţiale şi în pelicule de acţiune, precum "Crouching Tiger Hidden Dragon" şi "Yes, Madam".
"Doamnelor, nu lăsaţi pe nimeni să vă spună vreodată că aţi trecut de prima tinereţe. Tuturor acelor copii, băieţi şi fete, care arată ca mine şi care ne privesc în această seară, le spun că acest premiu este o sursă de speranţă şi de posibilităţi", a declarat Yeoh pe scena Oscar 2023.
Jimmy Kimmel, care a prezentat gala Oscar pentru a treia oară, a întreţinut o atmosferă degajată. Celebrul prezentator TV american a coborât pe scena de la Dolby Theatre din Los Angeles cu ajutorul unei paraşute - trimitere evidentă la filmul "Top Gun: Maverick", căruia i-a mulţumit pentru că a salvat industria de la Hollywood în vara anului trecut, făcându-i pe spectatori să revină în cinematografe după perioada dificilă cauzată de pandemia de coronavirus. În semn de omagiu adus aceluiaşi film, două avioane de vânătoare au survolat la mică înălţime clădirea în care s-a desfăşurat evenimentul, cu puţin timp înainte de începerea acestuia. Jimmy Kimmel nu a uitat nici momentul şocant petrecut pe scena galei din 2022, când Will Smith l-a pălmuit pe prezentatorul show-ului, Chris Rock, pentru o glumă despre coafura soţiei sale, Jada Pinkett Smith (care suferă de alopecie, o afecţiune ce cauzează căderea părului).
"Dacă cineva din această sală comite un act de violenţă în orice moment al show-ului, va primi Oscarul pentru cel mai bun actor şi va avea voie să rostească un discurs de mulţumire lung de 19 minute", a glumit Kimmel.
Revenind la ținutele în care actrițele de la Hollywood și-au etalat siluetele, iată cele mai șic, strălucitoare, îndraznețe și elegante rochii care au atras privirile tuturor:
Naomi Campbell
Sharon Stone
Sharon Stone, într-o rochie Tony Ward Couture. 2023 Vanity Fair Oscar Party
Salma Hayek
Kaia Gerber și Austin Butler
Miranda Kerr
Miranda Kerr, într-o rochie Elie Saab couture
Olivia Wilde
Olivia Wilde, într-o rochie Gabriela Hearst
Kate Hudson
Tracee Ellis Ross
Tracee Ellis Ross într-o ținută Balmain
Sofia Vergara
Jennifer Coolidge
Jennifer Coolidge într-o creație Dolce & Gabbana.