Victoria Beckham, celebra creatoare de modă în vârstă de 50 de ani, a dezvăluit recent modul ingenios care o ajută să-și gestioneze garderoba. Soția fostului fotbalist, David Beckham, a reușit de-a lungul timpului să aibă în colecția sa o mulțime de piese vestimentare, genți și accesorii de designer, astfel că are mare grijă să le păstreze intacte.
Ea a mărturisit în cadrul unui interviu că își depozitează colecția vastă de haine într-un seif special cu temperatură controlată și un sistem inovator de catalogare. Echipată cu tehnologie de vârf, camera de depozitare a Victoriei are un sistem meticulos de catalogare a fiecărei piese de îmbrăcăminte, geantă, pantof și accesoriu. Fiecare articol este înregistrat în mod detaliat într-un itinerar online, permițându-i vedetei să acceseze rapid și eficient orice element din garderoba sa care valorează o avere.
„Sunt foarte norocoasă să am o mulțime de lucruri, pe care le păstrez într-o unitate de depozitare cu temperatură controlată. Am o bază de date unde pot să scriu, de exemplu, „pantofi negri” și să le văd toate perechile pe care le dețin”, a mărturisit Victoria Beckham pentru The Times.
Pe lângă gestionarea sa meticuloasă a garderobei, fosta cântăreață a dezvăluit și că fiica ei, Harper, în vârstă de 12 ani, este foarte interesată de colecția sa de genți de designer și răsfoiește foarte des baza de date pentru a vedea toate articolele deținute de mama sa.
Victoria Beckham, colecție impresionantă de inele de logodnă
Victoria Beckham are o colecție impresionantă de inele de logodnă. Nu mai puțin de 15 astfel de bijuterii are fosta cântăreață din trupa Spice Girls. Nu din tot atâtea relații, ci toate i-au fost dăruite de soțul ei, David Beckham.
De-a lungul celor 24 de ani de căsnicie, fostul fotbalist i-a oferit soției sale o mulțime de inele prețioase, fiecare cu un design diferit. Potrivit Elle, primul inel de logodnă al Victoriei a fost unul cu diamant de trei carate, montat pe o bandă simplă din aur. A fost cel cu care David a cerut-o de soție în 1998 și ar fi costat 85.000 de dolari la acea vreme.
După nuntă, bruneta a renunțat la acel inel și a apărut cu un altul, din platină, cu mai multe diamante mici. Nici acesta nu a fost alesul ei pentru totdeauna, căci în 2003, Victoria apărea cu un alt inel de logodnă, iar anul următor, când ea a împlinit 30 de ani, David i-a schimbat din nou bijuteria de pe inelarul mâinii stângi, cu un diamant roz șampanie, de 1,1 milioane de dolari. În 2005, creatoarea de modă a apărut cu cel mai extravagant inel din colecție, care pare să fi devenit preferatul ei: un diamant de 17 carate.
Cu trecerea anilor, colecția de inele de logodnă cu diamante și alte pietre prețioase a devenit din ce în ce mai mare și mai valoroasă, fiind acum cotată la multe milioane de lire sterline. Conform Daily Mail, peste 30 de milioane de lire ar valora cele 15 inele, având în vedere că cel mai ieftin costă 69.000 de lire, iar cel mai scump, 4,4 milioane.