Kim Kardashian, în vârstă de 42 de ani, este o inspirație pentru milioane de femei din întreaga lume. Fanele sale o urmăresc cu atenție și pun în practică fiecare sfat pe care aceasta îl oferă pe rețelele de socializare, mai ales că explicațiile sale sunt susținute și de informațiile primite de la specialiștii din domeniul frumuseții cu care colaborează.
Recent, fosta soție a lui Kanye West a postat un videoclip pe contul său de Instagram în care le arată urmăritoarelor sale cum își îngrijește tenul și care este secretul pentru o piele atât de impecabilă și strălucitoare. În imagini, vedeta apare fără machiaj pe față, cu părul aranjat la spate, în timp ce poartă un maiou alb. Aceasta își aplică pe față un ulei pentru noapte și masează bine tenul și gâtul. În clipul postat de Kim, aceasta a subtitrat faptul că ulei folosit de ea conține „12 ingrediente puternice”.
„Se spune că trebuie să evitați uleiurile dacă aveți tenul gras. În realitate însă, deși poate părea contraintuitiv, chiar și persoanele cu tenul gras pot folosi uleiuri pentru față. Când pielea este curățată de uleiurile sale naturale, poate produce mai mult sebum pentru a compensa. Folosirea unui ulei de față ușor va ajuta la hrănirea pielii, la etanșarea umidității și la prevenirea supraproducției de sebum. Uleiul face diferența”, a susținut Kim Kardashian.
Ce tratament folosește Kim Kardashian pentru a scăpa de riduri
Postarea vedetei vine după ce aceasta a dezvăluit ce tratament folosește pentru a scăpa de riduri. De curând, Kim Kardashian a fost supusă unei proceduri revoluționare cu lumină intens pulsată, ce ajută la eliminarea ridurilor și a semnelor de îmbătrânire. Evident, întreg momentul a fost filmat și făcut public pe rețelele de socializare.
Astfel, în cadrul imaginilor respective, vedeta de reality show a mărturisit că a încercat terapia BroadBand Light, o procedură revoluționară, ce ajută la ameliorarea semnelor de pe față, precum acnee, rozacee, pete care apar odată cu înaintarea în vârstă ori sunt cauzate de soare, dar și riduri fine. De asemenea, ea a dezvăluit că tratamentul facial a durat doar cinci minute.
Totodată, ea a mărturisit că „este obsedată de tratamentele faciale și de îngrijire a pielii”, fapt pentru care a dorit să împărtășească cu fanii ei procedurile la care apelează.