De multe ori ne vopsim doar pentru ca ne place o culoare, fara sa ne gandim daca ni se potriveste sau nu. Pentru a-ti pune in evidenta trasaturile, trebuie sa iei in considerare, pe langa varsta, culoarea ochilor, a parului natural si nuanta tenului.
Mai intai trebuie sa stabilesti tonalitatea pielii tale. Cum faci asta? Ei bine, priveste-ti incheieturile. Daca venele tale sunt albastre sau de un albastru-violet, atunci pielea are un ton rece. In caz ca sunt galbene sau maslinii, tonalitatea pielii este calda, iar daca au si albastru si verde, tonul pielii este unul neutru.
Majoritatea persoanelor cu "pielea rece" au tenul tenul rozaliu, masliniu sau de nuanta medie si ochii caprui, negri, albastru inchis. Daca si tu ai aceste trasaturi, ti se potrivesc culori precum negrul-taciune cu diverse reflexe, satenul, blondul-cenusiu sau chiar albul.
Evita roscatul pentru ca scoate in evidenta prea tare trasaturile fetei, iar defectele vor deveni neplacut de vizibile, indiferent cat de mici sunt.
In cazul in care tonalitatea pielii tale este calda, cu siguranta ai ochii fie verzi, fie caprui deschis sau albastru deschis, iar culoarea naturala a parului este saten deschis, blond nisipiu, roscat sau blond aramiu. Nu alege culori inchise, precum negrul sau rosu-pruna, ci nuantele de blond, saten-deschis, castaniu cu reflexe si roscat.