Hairstylist,Cutting,On,Wet,Hair,With,Professionalism,And,Precision,Professional
Frumusete

Tunsoare. Shutterstock

Când să te tunzi în august 2024. Cele mai bune zile pentru schimbări, conform fazelor lunii

Te gândești la o schimbare de look ce presupune o tunsoare inedită ori poate doar să-ți tai vârfurile părului și te întrebi care este cel mai potrivit moment pentru a face acest lucru, pentru ca podoaba ta capilară să devină cât mai sănătoasă și puternică? Potrivit multor experți în astrologie, dar și unor vechi tradiții, cel mai bine ar fi să ții cont de fazele lunii. 

Zilele în care e bine să te tunzi în august 2024

Conform numeroaselor legende, dacă te gândești să-ți scurtezi ușor părul, doar pentru a avea vârfurile bine întreținute, atunci cea mai bună perioadă ar fi între Luna Nouă și Luna Plină, la Primul Pătrar (12-13 august). Dacă îți tunzi părul în această fază, se spune că acesta va crește mai repede. 

Pentru o tunsoare perfectă, atunci ar fi mai bine să aștepți Luna Plină, care în august va avea loc pe data de 19. Se spune că părul va crește mai puternic, mai sănătos și mai des. 

Mai mult, în lume există și coafori convinși de acest lucru. În unele țări, aceștia oferă chiar și ședințe nocturne în perioade ale anului cu Lună Plină. 

Perioada 21 - 25 august ar fi potrivită pentru a-ți vopsi părul și a apela la tratamente pentru întreținerea lui.

Zile în care să eviți schimbările de look

Luna Nouă ar fi, potrivit tradițiilor, un moment nefavorabil pentru a-ți tunde părul. Se crede că tăierea părului în timpul acestei faze l-ar slăbi. De asemenea, dacă alegi să-ți tai părul la Ultimul Pătrar (27-28 august), aceasta este o perioadă în care creșterea părului încetinește.

De ce să ții cont de fazele lunii când te tunzi

Fazele lunii au fost asociate de-a lungul timpului cu diverse practici legate de sănătate și frumusețe. Se crede că diferitele faze ale lunii influențează creșterea și regenerarea părului. Această credință este bazată pe ideea că lunile influențează nu doar mareele, ci și corpul uman.

Chiar dacă nu este dovedit științific că Luna joacă un rol esențial în această situație, nu puține sunt persoanele care țin cont de aceste aspecte. 

Citește și: Tunsoarea anului 2024. „Obsesia” actrițelor de la Hollywood. 7 idei de coafuri pentru o schimbare spectaculoasă de look

Citește și: Stilistul care a coafat-o pe prințesa Diana dezvăluie un truc care îți va salva părul vara aceasta: „E foarte simplu”

Etichete: par , tunsoare , fazele lunii , tuns

Intrebarea zilei

Sunteți pregătiți pentru prima săptămână de școală a copiilor voștri?

Partenerii Nostri