Kate Middleton
Divertisment

Kate Middleton la nunta prinţului moștenitor Hussein bin Abdullah/ Profimedia

Trucul viclean la care a apelat Kate Middleton pentru a-i opri pe oameni să se mai uite în grădina ei: „Uitați-vă la ferestre”

Kate Middleton și prințul William au locuit la Palatul Kensington până în august 2022, când au anunțat că se vor muta în Adelaide Cottage, o casă aflată la mică distanţă de Castelul Windsor. Prinții de Wales și-au dorit mai multă intimitate, pentru că nu o aveau atunci când locuiau în centrul Londrei. 

Cât timp au locuit la Palatul Kensington, aceștia au apelat la trucuri inedite pentru a-i opri pe oameni să se uite în grădina lor. Palatul este una dintre atracțiile principale ale Marii Britanii, fiind vizitat anual de mii de oameni. Deși aceștia nu au acces la toate zonele, prinții de Wales au luat măsuri pentru a-și proteja intimitatea. 

Vizitatorii nu aveau acces în apartamentul în care au locuit Kate și William, însă aceștia și-au dorit ca nici grădina lor să nu fie observată de oameni. Un fan regal, care a vizitat palatul în anul 2021, a publicat un videoclip pe TikTok în care a arătat cum au modificat aceștia ferestrele,  astfel încât oamenii să nu poată arunca vreo privire în curtea apartamentului.

Citește și: "Am auzit că mi-ai demontat casa!" Cum au reușit Kate Middleton și prințul William să o supere pe regina Elisabeta a II-a

„Sunt la Palatului Kensington și uitați-vă la ferestre, la trucul folosit pentru a se asigura că nu poți vedea în grădina privată a lui Kate și Will. Toate ferestrele din această cameră sunt așa”, a declarat utilizatorul în videoclipul postat pe platforma de socializare. 

@allthatspretty

They are onto us 😂👀👑

♬ original sound - Laura-Ann @all.thats.pretty 🌸

De-a lungul timpului, Kate și William au arătat doar câteva părți din interiorul casei lor de la Palatul Kensington, un moment fiind atunci când Barack și Michelle Obama le-au făcut o vizită. Accesul la dormitoarele lor este strict interzis, însă cei doi au oferit câteva detalii despre cum ar arăta camerele copiilor. 

În timpul unei vizite la Muzeul Național de Arhitectură și Design al Suediei din Stockholm în 2018, prinții au dezvăluit că au mobilier de la companie suedeză în camerele prinților George și Charlotte. 

Citește și: Motivul pentru care Kate Middleton își schimbă programul pentru următoarele săptămâni: „Îmi voi seta alarma mai devreme”

Decizia de a se muta în Adelaide Cottage a fost luată în interesul copiilor, spun reprezentanții familiei regale britanice. „Este o decizie pe care ambii părinţi au luat-o pentru a le oferi copiilor lor un start în viaţă 'cât mai normal' posibil”, a explicat o sursă din anturajul celor doi. „Au vrut să le ofere lui George, Charlotte şi Louis puţin mai multă libertate decât aveau în centrul Londrei". 

Kate și William și-au păstrat a totuşi baza de lucru la Palatul Kensington, locul lor de muncă şi de reprezentare oficială, aşa cum este Palatul Buckingham pentru Regele Charles al III-lea. Prinții de Wales deţin împreună alte două domenii: Anmer Hall, o reşedinţă cu 10 camere în comitatul Norfolk, şi Tam-Na-Ghar, o casă de vacanţă situată în proximitatea castelului regal Balmoral din Scoţia.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri