Tori Spelling, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în serialul ”Beverly Hills, 90210”, este din nou în centrul atenției. Ea a fost surprinsă fără verighetă, alimentând astfel zvonurile privind separarea de soțul ei, Dean McDermott.
Au trecut câteva luni de când s-a vorbit despre un posibil divorț între actrița Tori Spelling și Dean McDermott, iar acum aceasta a alimentat zvonurile privind separarea, întrucât a apărut fără verighetă.
Tradiția mamă-fiică de la care Gwyneth Paltrow și fata ei, Apple, nu se abat niciodată de ziua de naștere a adolescentei
În imaginile surprinse de fotografi, actrița, în vârstă de 48 de ani, apare îmbrăcată în pantaloni scurți din denim și într-un tricou, iar în jurul taliei poartă legată o cămașă. Ce a atras atenția fotografilor, însă, a fost faptul că aceasta nu avea verigheta pe deget.
Actrița a fost surprinsă alături de fiul ei, Beau, care a purtat, de asemenea, un outfit lejer, simplu.
Apariția lui Tori Spelling fără verighetă vine să alimenteze zvonurile privind o separare între ea și soțul ei, mai ales că în ultimele luni el a lipsit de la reuniunile de familie. Unele voci au pus absența lui Dean, însă, pe seama faptului că el s-a aflat în Canada, la filmările seriei Lady Dicks.
Căsnicia dintre Tori Spelling și Dean McDermott, presărată de scandaluri
Tori Spelling (45 de ani) și Dean McDermott (51 de ani) sunt căsătoriți de 14 ani, însă de-a lungul timpului au apărut numeroase zvonuri privind separarea.
Căsnicia lui Tori Spelling cu Dean McDermott a fost marcată de nenumărate scandaluri, actorul mărturisindu-i acesteia, la un moment, că a înșelat-o atât cu femei cât și cu bărbați, sugerând, totodată, că ar fi dependent de amor.
Cei doi au împreună cinci copii - Liam, 14 ani, Stella, 12 ani, Hattie, nouă ani, Finn, opt ani și Beau, cel mai mic dintre copii, despre care actrița spunea că a reprezentat ”renașterea relației cu soțul ei”.