thalia
Divertisment

Thalia arată spectaculos la 50 de ani. / Foto: Instagram

Thalia, la brațul soțului de 72 de ani, într-o apariție publică rară. Artista și Tommy Mottola au împreună doi copii

Thalia a devenit cunoscută în întreaga lume după ce a jucat în telenovelele de succes „Sărmana Maria”, „Maria Mercedes” sau „Marimar”. Ea s-a căsătorit cu Tommy Mottola, în decembrie 2000, producător muzical de mare succes, ce a mai bifat un mariaj de cinci ani și cu Mariah Carey.  Nu apar des împreună pe covorul roșu, dar atunci când o fac, cei doi soți arată că sunt o pereche unită și că se iubesc. Între ei este o diferență de vârstă de 22 de ani.

Thalia și-a găsit fericirea în brațele lui Tommy Mottola. Nu de puține ori, artista din Mexic a spus că vede în acesta partenerul perfect și că îi este suflet pereche: ”Mă iubește și urâtă, și frumoasă, și supărată, și fericită, și bolnavă sau sănătoasă. Mă iubește așa cum sunt”, declara Thalia într-un interviu mai vechi. Și mogulul și-a exprimat iubirea pentru soția lui, iar la cea mai recentă aniversare a căsniciei, i-a spus că este cea mai mare binecuvântare a vieții lui. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1999, la un eveniment organizat de Emilio și Gloria Estefan. S-au căsătorit în decembrie 2000, în New York.

thalia

Citește și: Thalia, irezistibilă la 50 de ani. Artista a pozat seducător într-un body cu imprimeu de leopard

Deși nu apar des împreună la evenimente, Thalia și Tommy nu au putut rata marea petrecere de 90 de ani a lui Clive Davis, și el unul dintre cei mai de succes producători muzicali din lume.

Cântăreața mexicană arată extraordinar la cei 50 de ani ai săi și nu de puține ori a fost asemănată cu o puștoaică. Are un trup ca tras prin inel, o siluetă subțire și același zâmbet care i-a fermecat și pe românii care au adorat-o când au văzut-o în telenovele. Pentru petrecerea aniversară, aceasta a îmbrăcat o rochie neagră și mulată, cu decupaj oblic în zona bustului și o crăpătură generoasă pe picior, reușind să fie și elegantă, dar și plină de senzualitate. 

Nici soțul ei nu s-a lăsat mai prejos și a demonstrat că se ține bine la 72 de ani. Elegant, la costum, acesta a fost tot numai un zâmbet. Și are și de ce, având în vedere că o are la braț pe frumoasa Thalia.

Citește și: Cum arată Thalia la 50 de ani, într-o zi obișnuită, când renunță la rochiile spectaculoase

Cine este Tommy Mottola, soțul Thaliei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tommy Mottola, bărbatul pe care Thalia îl iubește de mai bine de 20 de ani și cu care are doi copii, a reușit să își facă un nume în muzică încă din anii ‘60. Acesta este în spatele unora dintre cei mai cunoscuți artiști din lume.

Tommy Mottola a încercat, inițial, să devină și el artist, cu numele de scenă T.D. Valentine. Când cariera sa nu a avut succes, Mottola a pus bazele unei companii de management, prin intermediul căreia a cunoscut numeroși artiști.

Citește și: Thalia, apariție irezistibilă la 49 de ani. Imaginea a stârnit comentarii acide: ”Ești prea frumoasă ca s-o copiezi pe JLO!”

În 1988, Mottola a fost angajat de Sony Music, companie prin intermediul căreia a dezvoltat carierele unor nume grele în muzică, precum Celine Dion, Mariah Carrey, Gloria Estefan, Destiny's Child, Jessica Simpson, Anastacia, Shakira și Dixie Chicks.

El a jucat și un rol important în lansarea trend-ului muzicii latino în SUA la sfârșitul anilor ‘90, prin susținerea unor artiști precum Ricky Martin, Jennifer Lopez și Marc Anthony.

Foto: Profimedia, Instagram, Getty Images

Etichete: thalia , tommy mottola

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri