Teri Hatcher, actrița cunoscută publicului din România mai ales pentru rolul din serialul "Neveste Disperate" / "Desperate Housewives", a povestit că a încercat să-și găsească un partener pe o aplicație de dating, dar contul i-a fost rapid închis.
Teri Hatcher, în vârstă de 59 de ani, a povestit episodul pe seama căruia s-a amuzat. S-a înscris pe o aplicație în care oamenii își caută iubirea sau doar o întâlnire fără obligații, dar contul i-a fost repede închis. Motivul? Nu a fost crezută că este chiar ea. Actrița a fost bănuită că nu este ea de fapt, ci o persoană care-i folosește identitatea pentru a induce în eroare posibilii parteneri.
"Am încercat. M-am gândit că o să transmit universului să sunt deschisă, vulnerabilă. Am vrut să mă expun acolo. Asta am crezut că va însemna gestul meu de a intra pe aplicație, dar apoi m-au dat afară", a povestit Teri, amuzată de situație.
Mai mult, a încercat să-și ia înapoi banii pe care-i dăduse pentru a se alătura grupului de oameni în căutarea iubirii. Atunci, reprezentanții aplicației i-au explicat că nu au crezut că era chiar ea. "Au crezut că mă prefac că sunt Teri Hatcher. Am făcut o plângere, mi-am cerut banii înapoi pentru că m-au dat afară. Și-au cerut scuze", a mai povestit actrița. De atunci nici nu a mai încercat să-și găsească iubirea în mediul online. "Cu siguranță am terminat-o cu aplicațiile de întâlniri. Simt că dacă voi întâlni pe cineva va fi ieșind undeva."
Este, însă, fericită și cu viața de femeie singură. "Sincer, sunt fericită. Am o viață plină și ocupată. Am, prieteni frumoși, totul e bine. Nu am nevoie de un bărbat, am o pisică", a glumit ea. Teri Hatcher a fost căsătorită pentru scurt timp (1988-1989) cu Marcus Leithold, apoi a mai bifat un mariaj de nouă ani cu Jon Tenney, de care s-a despărțit în 2003. Cu acesta din urmă are o fiică de 26 de ani, Emerson.