Înainte de a se întoarce în New York, la filmările serialului "And Just Like That", Sarah Jessica Parker a petrecut câteva zile pline la Paris, la Jocurile Olimpice 2024. Nu a fost singură în capitala Franței, ci alături de soțul ei, Matthew Broderick, și de cei trei copii ai lor.
SJP și Matthew își țin, în general, copiii departe de atenția publicului. Au vrut să le ofere o viață cât mai normală cu putință pentru trei copii care au ambii părinți celebri. Tocmai de aceea, ieșirile cu ei în public au fost puține, la fel și postările pe rețelele sociale.
Cel care a postat, însă, o imagine cu familia în formulă completă este James, fiul cuplului de actori. Cei cinci au fost împreună la Paris și au asistat la câteva evenimente sportive de la Jocurile Olimpice. Fiul cuplului Parker-Broderick s-a pus în mijlocul găștii și, cu câte un braț înfășurat în jurul mamei sale și al uneia dintre surori, a zâmbit către camera foto. Matthew Broderick și cealaltă fiică s-au așezat în părțile exterioare.
Cei doi actori sunt căsătoriți din 1997, după ce dragostea pentru teatru i-a adus împreună. Au trei copii, James Wilke (21 de ani) și gemenele Marha și Tabitha (15 ani).
Despre fiul și fiicele ei, Sarah a declarat, acum ceva timp: „Sunt ca argintul viu, dar asta e vârsta. Sunt foarte drăguți în general. Adică, știi și tu, sunt momente când eu fac ceva greșit, spun ceva greșit și îi enervez, dar sunt mama lor. Nu cred că tatăl lor are aceleași oportunități de a-i enerva. Eu le spăl rufele, le spun una, le spun alta, mă asigur că își amintesc ce sarcini au de îndeplinit. Le reamintesc să își încarce telefonul”, a povestit râzând Sarah.
Cât despre ce le gătește copiilor, aceasta a spus: „Uneori este o corvoadă. Uneori te gândești: Doamne, ce vrea toată lumea la cină? Adică, este întrebarea pe care ne-o punem mereu, dar, pe de altă parte, creezi momente frumoase împreună. Copiilor le place. Ei știu că sunt norocoși. Întotdeauna ne spun: Nu ne vine să credem că voi gătiți pentru noi în fiecare seară”.