Dolph Lundgren se însoară pentru a doua oară. Actorul de 62 de ani este îndrăgostit de o antrenoare de fitness de 24, pe care a cerut-o în căsătorie în Suedia.
Născută în Norvegia şi "adoptată" de Los Angeles, Emma Krokdal e aproape de-o seamă cu fiica cea mare a lui Dolph, Ida. Diferența de vârstă nu l-a împiedicat însă pe actor să înceapă o relație cu tânăra, în luna ianuarie a acestui an.
După doar câteva luni petrecute împreună, cei doi îndrăgostiți și-au anunțat fanii, prin intermediul rețelelor de socializare, că s-au logodit, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Printre cei care l-au felicitat pe Dolph Lundgren se numără și Sylvester Stallone, care i-a transmis urările sale de bine: „Felicitări, bunul meu prieten. Ești cel mai tare. Sly”, a comentat starul.
În noiembrie 2019, cei de la TMZ l-au întrebat pe Dolph ce părere are despre bărbaţii de la Hollywood care au iubite mult mai tinere. Actorul a insistat: “Nu este vorba despre vârstă, ci despre personalitate, despre faptul că doi oameni se înteleg”.
Lundgren a fost căsătorit cu Anette Qviberg, din 1994 pană în 2011. Împreună au două fete: Ida (23 ani) și Greta (18).
Foto: Getty