Irina Shayk, supermodelul în vârstă de 36 de ani, se numără printre celebritățile alese de Rihanna să facă parte din prezentarea de modă a celei mai noi colecții Savage X Fenty Vol.4. În imaginile lansate de curând, aceasta a fost în centrul atenției, fiind o apariție de invidiat și, în plus, acestea vin la câteva zile de când s-a aflat că s-a împăcat cu Bradley Cooper.
Evenimentul a fost filmat la începutul acestei luni în Simi Valley, California, Statele Unite ale Americii, dar a fost lansat abia marți seară. Evident, Irina Shayk s-a făcut remarcată, căci aceasta a purtat un corset, o pereche de bikini și o fustă scurtă, transparentă, prin care i se puteau întrezări formele perfecte.
Totodată, supermodelul și-a completat ținuta cu bijuterii supradimensionate și cu niște sandale cu tocuri înalte. Machiajul, în schimb, a pus accent pe ochi, iar părul a fost întins și puțin tapat.
Irina Shayk și Bradley Cooper sunt din nou împreună
Bradley Cooper și Irina Shayk sunt din nou un cuplu, potrivit Daily Mail. O confirmă cele mai noi imagini surprinse luni, în New York, cu cele două staruri care au făcut schimb de gesturi tandre. Îmbrăcați în ținute casual sport, actorul și modelul rus păreau foarte relaxați și fericiți.
Tot mai multe zvonuri legate de cei doi au apărut de Halloween când au ieșit împreună la colindat alături de fiica lor Lea, în vârstă de cinci ani.