De mulți ani, Heidi Klum a devenit regina Halloween-ului. Supermodelul dă o petrecere tematică în fiecare an, la care participă o mulțime de vedete, însă ea este mereu cea mai dedicată și creativă în găsirea costumului perfect. Dacă în ultimii doi ani nu a putut ține mult doritul party, din cauza pandemiei, iată că Heidi s-a întors în stil mare.

Klum pune totul pe hârtie, cu luni bune înainte, și beneficiază de ajutorul unei echipe mari pentru a se pregăti de Halloween. Machiajul și costumul sunt mereu impecabile, așa cum a fost cazul și anul acesta. Frumoasa nemțoaica a lucrat cu o echipă de specialiști în machiaj prostetic s-a costumat într-un vierme inelat foarte realist.
Deși incomod, costumul purtat de blonda de 49 de ani a fost unul excepțional. În plus, și ea a jucat bine "personajul" și a dat interviuri chiar întinsă pe podea. Atât jurnaliștii, cât și invitații de la petrecerea organizată de Klum în New York au fost de-a dreptul uluiți când au văzut-o și au exclamat entuziaști când aceasta și-a făcut, cu greu, intrarea la eveniment. De abia i s-au întrezărit ochii și zâmbetul, iar soțul ei, muzicianul Tom Kaulitz, a fost perechea ei perfectă, fiind un pescar rănit la ochi, care cu greu a ținut în frâu nărăvașul vierme.

La petrecere, pentru a putea dansa în voie, supermodelul german a renunțat la costum și a rămas într-un body transparent și strălucitor.
Foto: Profimedia