Kylie Jenner a postat sâmbătă pe contul său de Instagram primele imagini cu fiul ei și al lui Travis Scott, la aproape un an de când a născut. Odată cu imaginile, vedeta a dezvăluit și ce nume va purta micuțul, asta după ce inițial îl numiseră Wolf.
Tânăra afaceristă a scris în descrierea postării de pe rețeaua de socializare că fiul ei se numește Aire, iar fanii au reacționat imediat, susținând că numele se traduce în limba arabă ca un argou pentru „organ genital masculin”.
„Ar trebui să-i spună cineva lui Kylie Jenner că și-a redenumit fiul Aire, care este o expresie arabă comună pentru organul genital masculin. Oricum, mă îndoiesc că mulți oameni au observat. La urma urmei, araba este vorbită doar de aproximativ 415 milioane de oameni”, a scris pe contul său de Twitter jurnalista Antoinette Lattouf.
În secțiunea de comentarii a postării lui Lattouf, utilizatorii au scris: „Las-o să nu știe. Abia aștept episodul din Kardashians în care una dintre surorile ei va spune „micuțul Aire a crescut așa mare””/ „Bietul băiețel! Acum îi vor schimba iar numele”.
În urmă cu un an, Kylie Jenner și Travis Scott anunțau nașterea celui de-al doilea copil, un băiețel perfect sănătos. Vedeta și celebrul artist mai au împreună o fetiță, acum în vârstă de patru ani, pe nume Stormi. Inițial, aceștia au declarat că fiul lor va purta numele Wolf, tradus în română ca Lup, însă, ulterior, s-au răzgândit, susținând că numele nu se potrivește cu personalitatea lui.
În septembrie anul trecut, Kylie Jenner a fost întrebată de James Corden, în timpul emisiunii „The Late Late Show” de ce au ales acest nume, iar aceasta a răspuns: „Nu aveam un nume atunci când l-am născut. Am crezut că ne va veni o idee pe parcurs. Cu 24 de ore înainte a trebuit să alegem un nume pentru certificatul de naștere, altfel era înregistrat fără nume și nu primea un număr de securitate socială. Așa că am simțit presiunea de a alege un nume, iar apoi Khloe mi-a spus: „Ce zici de Wolf?”. Imediat după ce am semnat certificatul de naștere, am spus: „Ce am făcut?”. Este o parte din povestea lui, dar nu i-am păstrat acel nume”.