Regula pe care Kate Middleton trebuie să o respecte întotdeauna
Divertisment

Regula pe care Kate Middleton trebuie să o respecte întotdeauna / Profimedia Images

Primul lucru pe care Kate Middleton îl va face atunci când va deveni regină. Răspunsul i-a surprins pe toți

În calitate de soție a prințului moștenitor, Kate Middleton este o viitoare regină. Fosta ducesă de Cambridge se pregătește intens pentru acest rol, având deja o mulțime de obligații regale de îndeplinit. La ultimul eveniment la care a participat, Kate a fost întrebată care va fi primul lucru pe care aceasta îl va face atunci când va deveni regină, iar răspunsul său nu a ezitat să apară. 

Recent, Kate Middleton a trecut de la titlul de ducesă de Cambridge la prințesă de Wales, atunci când regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, iar fiule ei, Charles, a urcat pe tron, devenind astfel regele Charles al III-lea. Acest titlul reprezintă mult mai mult decât se crede, fiind ultimul rang la care aceasta poate ajunge înainte să devină oficial regină consoartă, atunci când prințul William va urca pe tron.

Kate va deveni regină, la fel ca și Camilla, și probabil va fi cunoscută drept regina Catherine, acesta fiind prenumele ei adevărat. Atunci când se va întâmpla acest lucru, Kate susține că va continua să muncească și mai mult a proiectele sale pentru a-i ajuta pe copii. 

Citește și: Kate Middleton dezvăluie obiceiul de „coșmar” al prințului William. Ce o enervează cel mai mult pe prințesă

În timpul vizitei sale la Chelsea Flower Show, un copil a întrebat-o pe prințesă care este primul lucru pe care aceasta îl va face atunci când va deveni regină, iar Kate a susținut că se va concentra și mai mult pe dezvoltarea copiilor. 

„Am întrebat-o care este primul lucru pe care îl va face când va deveni regină și a spus că îi va ajuta pe copii”, a declarat Saron Fikremariam, în vârstă de 11 ani. 

De asemenea, Kate a fost întrebată despre viața din familia regală, iar prințesa le-a dezvăluit copiilor că: „Trebuie să muncești din greu”. 

Regula pe care Kate Middleton trebuie să o respecte întotdeauna

Nu este niciun secret faptul că membrii familiei regale britanice trebuie să respecte mai multe reguli de protocol, iar acum Kate Middleton a dezvăluit ce nu are voie să facă atunci când întâlnește oameni. Prezentă la Chelsea Flower Show, care a avut loc în Londra, prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, a interacționat cu mai mulți britanici care au venit să o vadă, iar la un moment dat a făcut o declarație inedită.

În cadrul picnicului, cineva i-a cerut să-i dea un autograf, lucru pe care soția prințului William l-a refuzat. „Nu-mi pot scrie numele!”, s-a scuzat Kate, care a continuat: „Dar pot să desenez”.

Citește și: De ce au întârziat prințul William și Kate Middleton la încoronare. S-a aflat acum motivul

Astfel, în loc să-i dea un autograf, prințesa de Wales, care va fi regină în următorii ani, i-a desenat o floare unei fetițe de șapte ani, pe nume Ruby. De asemenea, unei alteia i-a creionat un copac, iar altui copil un iaz înconjurat de flori.

Atunci când copiii au întrebat-o de ce nu poate să-și scrie numele, Kate nu s-a ferit: „Numele meu este Catherine. Nu-mi este permis să mă semnez, este o regulă pe care nu pot să o încalc”.

Singura dată când un membru al familiei regale a încălcat această regulă a fost în 2010, când regele Charles, pe atunci prinț de Wales, i-a dat un autograf unei victime a unor inundații. „Charles 2010”, a scris el.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri