Sophia Loren și Carlo Ponti
Divertisment

Sophia Loren și soțul ei, Carlo Ponti / Foto: Profimedia

Povestea de dragoste a Sophiei Loren, o adevărată inspirație. A iubit același bărbat 50 de ani, până la moartea lui

Sophia Loren a fost norocoasa care și-a găsit o dragoste care să dureze o viață întreaga. Superba actriță italiană, astăzi în vârstă de 89 de ani, s-a iubit jumătate de secol cu Carlo Ponti.

Pe când avea doar 16 ani, Sophia l-a întâlnit pe Carlo Ponti. La început, acesta era doar un producător de film pentru ea. El as-a dovedit, însă, a fi persoana care i-a schimbat întreaga viață lui Loren și a pus-o pe o traiectorie ascendentă în lumea filmului. A învățat-o despre bunele maniere, a ajutat-o să scape de accent, a sfătuit-o să citească volume despre artă și a insistat să învețe engleza.

S-au cunoscut la un concurs de frumusețe. Pe atunci, el era căsătorit și avea deja doi copii. Însă, în ciuda diferenței de vârstă de 22 de ani și a statutului lui marital, cei doi s-au apropiat și și-au dat seama că sentimentele sunt mai mari decât cele dintre un bărbat cu experiență și protejata lui.

Citește și: Sophia Loren, apariție stelară pe covorul roșu. Diva italiană a rămas la fel de elegantă și grațioasă ca în tinerețe

Sophia Loren și Carlo Ponti, drum lung și complicat pentru a se căsători legal

Sophia Loren și Carlo Ponti
Sophia Loren și soțul ei, Carlo Ponti / Foto: Profimedia

În anii '50 era nevoie de permisiunea Vaticanului pentru ca italienii catolici să poată divorța. Lui Ponti nu i s-a acordat, dar acesta a făcut o călătorie în Mexic, unde a divorțat de soția lui și s-a însurat cu Loren. Lucrurile păreau să se așeze pentru actriță și producător. Surpriză neplăcută, însă, la întoarcerea acasă. În Italia, mariajul dintre Carlo și Sophia nu era recunoscut legal. El a fost acuzat de bigamie, iar ea, de concubinaj ilegal. Nici măcar nu aveau dreptul de a se afișa împreună în public. Pentru că nu au vrut să urmeze regulile societății și nici să renunțe la relația lor, cei doi au plecat din Italia și au trăit în exil, încercând să-și facă dreptate. Nu au reușit cu ușurință, așa că au mers în Franța și și-au luat cetățenia franceză. Și fosta lui parteneră i-a ajutat și și-a luat și ea cetățenia franceză pentru a divorța. Într-un final, în 1966, Sophia și Carlo s-au căsătorit din nou, de data aceasta legal.

Citește și: Sophia Loren și-a dezvăluit secretele! Care sunt principiile după care își ghidează viața: ”Mă simt ca la 20 de ani!”

Sophia Loren s-a chinuit mult să devină mamă. Are doi băieți

sophia loren (28)
Sophia Loren și băieții ei, Edoardo și Carlo Junior / Foto: Profimedia

Sophia nu a vrut să fie doar soție, ci și-a dorit o familie în adevăratul sens al cuvântului. A visat mereu să fie mamă, dar, din păcate, drumul spre împlinirea acestei dorințe nu a fost ușor. A trecut prin două avorturi spontane și a făcut tratamente hormonale. A reușit să devină mama a doi băieți, Carlo Jr. și Edoardo, între care este o diferență de patru ani, scrie Bright Side. Cei doi sunt născuți în decembrie 1968, respectiv ianuarie 1973.

Sophia Loren și Carlo Ponti au fost împreună până la sfârșitul vieții bărbatului. Acesta s-a stins în 2007, la 94 de ani, în anul nunții lor de aur, din cauza unor complicații legate de o boală pulmonară.

În 2009, Loren spunea pentru People: "Îmi e dor de el. Câteodată mă simt foarte singură. Nu e adevărat că trecerea timpului vindecă durerea".

Citește și: Sophia Loren, adevărul despre celebra imagine cu Jayne Mansfield, care încă stârnește discuții. Ce face dacă i se cer autografe pe poză

Sophia Loren și Carlo Ponti
Sophia Loren și soțul ei, Carlo Ponti / Foto: Profimedia

Regretul Sophiei Loren: că nu s-a căsătorit în rochie de mireasă

"Este foarte greu să spun că nu am niciun fel de regrete. În viaţă am avut parte de multe experienţe, dar am încercat să trăiesc fără regrete. Am reuşit să am o viaţă liniştită. Am tot ceea ce mi-aş fi putut dori: o familie minunată, cu copii şi nepoţi extraordinari. Singurul lucru pe care îl regret este că nu m-am căsătorit în rochie de mireasă. Era visul vieţii mele, pe care încă îl port în suflet", spunea Sophia Loren cu ani în urmă.

Fiul cel mare al actriței este dirijor, iar cel mic este regizor. În anii trecuți, Sophia a jucat în proiecte regizate de băiatul ei cel mic, Edoardo.

 

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri