Pepe și Raluca Pastramă vor divorța după opt ani de zile de căsnicie. Anunțul a fost făcut chiar de artistul latino, care a precizat că nu mai există cale de întoarcere, însă nu și-a dorit această separare.
Pepe a anunțat, prin intermediul unui videoclip postat pe Youtube, că va divorța de Raluca, femeia care i-a dăruit două fiice.
Potrivit acestuia, cei doi au încercat să-și salveze căsnicia, însă eforturile lor a eușuat, iar Raluca a pus punct relației.
”Vreau să fac un anunț extrem de important pentru mine și cred că și pentru voi. E trist, dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației. În momentul de față nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni.
Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate și multe încercări de împăcare, ne înțelegem foarte bine. Chiar ne înțelegem foarte bine, pentru că am înțeles niște lucruri și eu și ea. Nu mai există tensiuni, ne-am asumat această separare și vrem să ne creștem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educația lor”, a declarat Pepe.
Raluca a decis să pună capăt relației
Potrivit mărturisirilor făcute de Pepe, cea care a decis să pună punct căsniciei este Raluca, însă aceștia vor avea un divorț pașnic, fără lucruri de împărțit.
”Suntem doi oameni maturi, ne asumăm. În momentul de față, fiind de comun acord, vom merge la notar și nu există nici un fel de proces, litigii sau alte speculații. Din punctul meu de vedere, nu există un motiv major, un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul”, a mai spus Pepe.
Pepe și Raluca Pastramă s-au căsătorit în urmă cu opt ani
Pepe s-a căsătorit cu Raluca în 2012, la doi ani de divorțul de Oana Zăvoranu. Pe atunci, tânăra avea 21 de ani și era îndrăgostită lulea de latino-lover. Nunta a avut loc într-un cadru de vis, în prezența a peste 300 de persoane, iar nași le-au fost Andra și Cătălin Măruță. Aceștia au, de asemenea, două fiice.